Mă gândesc la zilele de demult, la anii de odinioară. Mă gândesc la cântările mele noaptea, cuget adânc în lăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gânduri… Psalmi 77:5
Adesea când ajung cu clienţii care vin la consiliere la punctul în care e nevoie să privească în trecut le apar semne evidente de îndoială şi nemulţumire iar unii chiar o exprimă. Ei afirmă că nu ar fi normal să „dezgropăm mortul”. La fel şi oamenii cu care ocazional stau de vorbă despre instrumente sau metode de consiliere şi cărora le explic că fără o vindecare a evenimetelor trecutului nu este cu putinţă o vindecare sănătoasă. Unii devin chiar ostili când aud de necesitatea unui asemenea demers (care oricum nu poate fi făcut decât cu acordul clientului) argumentul lor forte fiind acela că „Dumnezeu când vindecă nu face procedee sau cercetări, El vindecă şi gata” afirmaţie cu care nu prea sunt de acord.
De altfel cei care reacţionează aşa la o astfel de fază a terapiei trădează prin reacţia lor o stare de fapt, asta spune despre ei că au lucruri nerezolvate sau răni care încă sunt inflamate. Asta face ca „privirea în trecut” să devină neapărat necesară. Nu e foarte plăcut să retrăieşti evenimentele trecutului, amintirea lor provoacă reacţii de tot felul unele din ele fiind dramatice. Toată durerea unui eveniment din trecut poate fi retrăită la un asemenea demers, ştiu din experienţele colegilor asta dar şi din experienţele mele. Îmi amintesc despre o clientă care la momentul în care a trebuit să fie confruntată cu realitatea abuzului din trecut a făcut un acces de furie aşa de mare încât m-a speriat şi pe mine apoi a ajuns până în punctul în care i s-a declanşat o stare de vomă severă. Am avut cazuri în care durerea trecutului era aşa de mare încât plânsul pacientului devenea deja ţipăt. Ambele cazuri şi multe altele au avut o vindecare corectă şi acum sunt eliberaţi de Dumnezeu şi vindecaţi, nu au putut avea parte de asta până nu au fost confruntaţi cu trecutul.
De altfel principiul este unul destul de bine ancorat scriptural. Găsim dese afirmaţii despre cum să ne aducem aminte de unde am căzut, sau îndemnuri să ne privim urma paşilor în vale sau măturarea aluatului vechi sau vedem diferite persoane confruntate cu fapta care a avut loc în trecut cum ar fi David, Acan, Eva şi mulţi alţii. Fie că este vorba de greşeala sau păcatul personal fie că e vorba de greşeala altuia care ne-a afectat acestea trebuiesc vindecate corect altfel există riscul de a ne perturba întreaga viaţă. Un eveniment ascuns în mintea noastră (de care e posibil nici să nu ne mai amintim ceva) ne poate da mari turbulenţe în viaţă, el nu se şterge niciodată, el rămâne în memorie, el dă reacţii conştient sau inconştient.
Îl vedem pe Asaf în acest psalm că se află în faza de meditare, de cercetare a trecutului său aceasta este o practică pe care o cer clienţilor mei şi pe care o urmez şi eu pentru că e ca o injecţie de antibiotic pentru viaţa mea. Vreau să vă spun că am găsit multe lucruri nerezolvate care îmi perturbau viaţa, unele din ele s-au rezolvat altele încă mai au nevoie de intervenţie. Avantajul e că acum pot să mă bucur mai mult de viaţă, am puterea să umblu mai liber pentru că rănile de pe mine acum sunt cicatrici, nu mai sunt inflamate, nu mai sunt dureroase decât la o presiune mare.
Eu cred că şi acesta este un aspect al procesului de sfinţire la care suntem chemaţi, dincolo de eliberarea de diferite păcate care ne stăpânesc ne eliberăm şi de traume şi răni făcând din noi oameni vindecaţi prin Duhul Sfânt şi deci mai liberi, mai bucuroşi, mai voioşi. Facem în acest fel dovada că Dumnezeu este şi soluţia de vindecare şi eliberare, de bucurie, speranţă şi viaţă. Negarea durerilor nu e o soluţie corectă, e de fapt o minciună continuă. Ştiu creştini care după convertire au început o viaţă continuă de negare. Negare a durerilor, negare a îngrijorărilor, negare a supărărilor, negare a lipsurilor, negare a temerilor, negare a emoţiilor şi multe alte negări, aşa cred ei că sunt credincioşi dacă neagă tot. În realitate suntem chemaţi să ne lăsăm vindecaţi. Niciodată nu vei fi vindecat de hepatită dacă negi boala şi nu faci tratament, nici piciorul rupt nu se va vindeca corect dacă negi fractura şi o ignori. Pentru ca să existe vindecare şi eliberare trebuie să privim faptele trecutului şi să le abordăm corect indiferent cât de neplăcute sau dureroase sunt.
Vindecarea vine în urma recunoaşterii problemei şi a acţiunii în această direcţie, atunci Duhul lui Dumnezeu poate acţiona sau atunci vrea să acţioneze. De altfel Dumnezeu nu face nimic cu forţa, El vrea ca noi să experimentăm libertatea pe care ne-o promite dar nu ne-o impune, ne vorbeşte despre ea, caută să ne convingă. Vom alege noi oare să ne miscăm liberi de rănile trecutului? Vom putea să privim trecutul şi să venim cu el la Vindecător? Doamne ajută-ne, vrem să trăim liberi, vrem să ne bucurăm de binecuvântările Tale, Vindecă-ne, Eliberează-ne!
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Subiectul e foarte bine surprins si este unul important pentru fiecare din noi. Cultura in care traim ne formeaza un sistem de perceptie a evenimentelor inca din primele luni de viata(unii acepta faptul ca inca din perioada prenatala se formeaza sistemul de perceptie). Acest sistem de perceptie se construieste, in cele mai multe cazuri pe frica, frica de a nu aduce note rele, frica de a nu fi atacat pe strada, frica de mustrarea parintilor, frica de a nu face impresie rea si lista se poate intinde la sute de pagini. Specialistii afirma ca si durerea este mai intensa la persoanele a caror spectru de interpretare a evenimentelor are o culoare dominanta negativa. Un alt aspect este mitul evitarii reamintirii intamplarilor neplacute, se crede ca in asta consta vindecarea lor („uita, nu te mai gandi la ce ti s-a intamplat”). Un alt aspect interesant este legat de conotatia cuvantului pacat(este biblic si este corect), se face o asociere cu vina fata de Dumnezeu, iar vina atrage totodata evitare, ascundere, rusine care pot bloca procesul de consiliere total sau partial. Unii folosesc tocmai datorita incetatenirii unui semantici improprii conceptului de pacat, „programe negative”, astfel oamenii abordeaza cu o atitudine mult mai deschisa terapia. Se poate merge si pe varianta definirii corecte a conceptului, dar probabil este o situatie contextuala. Am fost educat sa percep pacatul doar ca o valenta a raportui nostru cu Dumnezeu, dar in momentul in care am inteles implicatiile practice in viata personala cotidiana am fost mult mai motivat sa elimin aceste aspecte. Paradoxal dar suntem mai receptivi la durerea noastra, decat la impactul vietii noastre in raport cu Dumnezeu si aici ma refer la evanghelici in primul rand.