Destul de des, din păcate, sunt nevoit să fac asemenea afirmaţii. Ca şi consilier întâlnesc oameni de toate categoriile şi cu tot felul de probleme. La unii din ei complexitatea cazului mă depăşeste şi trebuie să le spun ” Îmi pare rău, nu te pot ajuta” şi le recomand pe altcineva dacă ştiu. La fel şi în cazurile în care nu e de competenţa mea problema respectivă. Dar vreau să scriu despre cazurile în care nu îl pot ajuta pe celălalt chiar dacă vreau.
Nu pot convinge oamenii să mă lase să îi ajut. Pentru a rezolva o problemă e nevoie să acceptăm că avem o problemă. Dacă nu pornim de la acceptarea asta nu ajungem prea departe. Deci nu pot ajuta soţia unui bărbat care vine la consiliere şi nici pe fiul unor părinţi care îmi cer sfatul. Fără ca persoana aceea să vrea ajutorul, nu prea am cum să îi ajut.
Nu îţi pot spune „cum să îl faci pe…. să” la consiliere discutăm despre persoana prezentă în cabinet. Nu ajută deloc şi dă frustrare să încerc împreună cu clientul să îl schimb pe cel de acasă. Pot în schimb să ajut la înţelegerea şi acceptarea realităţii, la vindecarea celui care este acolo și la poziţionarea corectă faţă de situaţia vieţii.
„Îmi pare rău, nu te pot ajuta” spun şi celor care vin la consiliere dar nu acţionează deloc. De regulă dau teme pentru acasă după fiecare şedinţă, dacă acestea nu sunt făcute înţeleg că omul nu vrea să plătească preţul schimbării şi e inutil să continuăm.
O spun şi persoanelor care vor „consiliere” pentru „spionaj”. Aşa apar oameni evlavioşi care îmi cer să le mai spun din problemele clienţilor „ca să se roage pentru ei”.
Nu pot ajuta persoanele care nu vor să fie ajutate. Sunt şi cazuri în care oamenii vin trimişi de: părinţi, păstori, alţii. Pentru desfăşurarea consilierii e nevoie de acordul persoanei, fără acesta totul e blocat. Pot să existe cel mult nişte discuţii generale.
O altă situaţie în care nu pot ajuta este cea în care omul nu se deschide. Deşi am anumite instrumente la dispoziţie pentru a afla amănunte nu pot face nimic fără ca omul să se deschidă. De fapt una din condiţiile succesului procesului de consiliere este ca durerea stării în care se află clientul să fie mai mare decât durerea mărturisirii şi a schimbării. Dacă nu doare starea în care se află nu prea se poate realiza vindecarea.
De altfel și Dumnezeu care este Atotputernic și Atotștiutor nu ajută decât pe cei ce cer ajutorul. El chiar le poate pe toate și le știe pe toate dar nu poate salva oamenii fără ca aceștia să vrea această salvare. Există oameni care vin cu rugăciune înaintea lui Dumnezeu și spun: Doamne vindecă-mă de minciună dar nu fac nimic personal pe calea vindecării, lasă totul în seama lui Dumnezeu și nu o fac din cauză că sunt credincioși ci pentru că vor o rezolvare care să nu coste deloc, o magie. Deși Dumnezeu are puterea să schimbe omul radical nu o va face decât dacă omul acela chiar simte durerea stării în care se află. Nu va atinge pe nimeni cu o baghetă magică să îi dispară minciuna peste noapte. Pentru asta e nevoie de implicare și muncă din partea omului.
Da trebuie să spun şi: „Îmi pare rău, nu te pot ajuta” cu toate că la început credeam că sunt eşecurile mele acum realizez că nu întotdeauna poţi ajuta pe cineva. Bine cu forţa nu poţi face.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Era necesar un astfel de articol.
Perceptia procesului de consiliere ca act reparator a celor cu probleme(si este o tipar destul de general) cred ca este un obstacol destul de serios care actioneaza din start ca un firewall. Consider consilierea nu ca pe o terapie a celor cu probleme, ci o oportunitate de optimizare a procesului de gandire, utila indiferent de nivelul de dezvoltare spirituala, indiferent ca viata merge bine sau inregistreaza probleme. Intotdeauna este posibilitati de imbunatatire. As recomanda oricui sa apeleze la consiliere indiferent de functia si statul in societate, biserica, indiferent de existenta unor probleme vizibile sau a unei stari bune de echilibru.
Nu ar fi rău ca să se regăsească această pozitie în mintea oamenilor dar realitatea e că merg la un consilier când e deja grav sau nici atunci. E nevoie de o schimbare a gândirii dar în România o asemenea abordare nu este decât în stadiul de bebluş.
Referindu-ma strict la evanghelici, dupa 90 am intalnit pastori in a caror atributii intra si consilierea individuala. Desi nu urmasera cursuri in acest sens, aveau un profil foarte bine echipat pentru a realiza aceasta sarcina. Cu riscul de a fi subiectiv, in prezent nu am intalnit acel rol la pastori(cu pregatire academica sau nu). Consider consilierea foarte similara acelui rol si ca atare esentiala. Poate ar fi important ca bisericile sa inteleaga valoarea consilierii si potentialul de a transforma vietile multora din mediocru in bine si din bine in foarte bine.