Trăieşte-ţi viaţa

Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti, în tot timpul vieţi tale deşerte pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare, în această vreme trecătoare; căci aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare. Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Eclesiastul 9:8 – 10

Continuăm meditarea de ieri în care spuneam de importanţa existenţei unor haine albe şi a undelemnului pe cap pentru a putea trăi clipa, pentru a putea trăi viaţa la maxim, pentru a putea „profita” în sensul bun de toate „bunătăţile” pregătite de Dumnezeu pentru viaţa de pe pământul acesta. Astăzi vom vedea care sunt adevăratele trăiri ale clipei şi aici s-ar putea să fiu subiectiv pentru că fiecare din noi are „plăcerile sale” însă dacă mă ţin aproape de Scriptură nu prea am cum debita prostii.

Prima dată mă voi referi la „abilitatea” noastră extraordinară de a rata clipa, de a nu o trăi. Mă uit în urmă în viaţa mea şi găsesc multe… tone de clipe netrăite, găsesc o porţie considerabilă de viaţă netrăită. Dacă mă uit în prezent la cât trăiesc din viaţa mea mă cam sperii şi îmi e „ciudă” că nu trăiesc fiecare clipă. Îmi pare rău de fiecare clipă în care preocupările mele, obligaţiile asumate, formările trecutului şi inconştienţa nu mă lasă să le trăiesc.

În viaţă avem fiecare din noi un anumit parcurs, ne asumăm foarte multe idei preconcepute din care multe sunt nesănătoase, ne pasă mult prea mult de ce spun alţii despre noi (într-un mod nesănătos) ne conformăm unor tipare tradiţionaliste nelegitime, ne căznim să atingem scopuri şi idealuri care nu sunt ale noastre şi nu ne identificăm cu ele. Aceste lucruri sunt clar bariere în calea trăirii vieţii. Este foarte rău din acest punct de vedere să nu fii matur. Un adult infantil va trăi pentru alţii, în contul altora. Un proverb spunea „Cine nu visează este condamnat să muncească toată viaţa la visele altora”

Deşi pare simplu să spui „Trăieşte-ţi viaţa” sau „trăieşte clipa” în realitate foarte puţini sunt cei care chiar o fac. Cei mai mulţi oameni sunt legaţi de prejudecăţi, tradiţii, concepte, maipulare, îndobitocire mediatică, forme, religii şi chiar de alte persoane. Pentru a trăi viaţa e nevoie să fii matur şi mai ales e nevoie ca aceasta să fie eliberată din toate aceste limitări. Dumnezeu prin Isus Hristos poate face această eliberare.

Ei bine după ce suntem liberi atunci putem spune că „ne apucăm de trăit clipa” şi clipă cu clipă se face viaţa. Dintr-o dată vom vedea alt sens al cuvintelor acestora, trăirea nu va mai avea de a face cu destrăbălare, beţie şi imoralitate. Trăirea va avea de a face cu libertatea adevărată, cu curăţia, cu frumosul, cu cristalinul, cu puritatea, iubirea şi altruismul. Acum vor căpăta sens cuvintele de la început. Acum vom putea gusta viaţa cu nevasta sau bărbatul, acum vom putea să muncim cu drag şi cu voie bună.

Să trăieşti viaţa cu partenerul tău de viaţă e o mare binecuvântare. Mă uit la noi, la cei mai mulţi şi îmi dau seama că puţini ajung la stadiul să guste viaţa cu partenerul său. De obicei petrecem foarte mult timp cu munca, cu construitul, cu maşina, cu pasiunile noastre, cu calculatorul, cu televizorul iar dacă avem o pauză în care am putea „gusta viaţa” cu partenerul nostru ne trezim că nici măcar nu ştim de unde să ne apucăm 🙂 Suntem aşa de mult învăţaţi cu izolare unul de celălalt şi cu vieţile noastre individuale că ratăm clipe preţioase. E o ştiinţă şi relaţia, nu e uşor „să trăieşti viaţa” cu nevasta sau bărbatul tău.

Apoi trăirea clipei oferă o plăcere în a munci. Hmm…. plăcere în a munci… Păi munca este privită ca un „trebuie” nu ca o alegere şi orice „trebuie” e o impunere cum poate deveni parte din „trăieşte viaţa”? Ei bine ne facem prea uşor robi mentalităţilor veacului în care trăim. Mereu ni se transmite mesajul că trebuie să facem aia sau aia, trebuie să muncim şi nu muncim neapărat pentru noi sau pentru cei în nevoi ci pentru bănci, companii unde avem abonamente, haine foarte scumpe etc, ni se transmite mesajul că trebuie să cumpărăm, că trebuie să studiem, că trebuie să ne conformăm modei, ideilor, politicii. Acest „trebuie” ne limitează mult şi ne pune ochelari să nu mai vedem frumuseţea acţiunii să nu mai găsim plăcere în a face cu toată puterea.

Off… deja m-am întins iar prea mult. Mâine continuăm.