Din greşelile trecutului – Vorbirea de rău

A vorbi înseamnă a rupe puţin din tine însuţi.  Henry de Montherlant

Citeam ieri din cartea Estera în Biblie şi prin capitolul 3 mi-am regăsit unele din greşelile trecutului. Una din acele greşeli este că i-am ascultat pe cei care îi vorbeau de rău pe alţii. Teoretic măcar, acum ar trebui să fiu mai înţelept deci să fi învăţat din greşelile din trecut şi să aplic în viaţa mea, dar oare cât de mult am învăţat în realitate?

Să asculţi vorbe senzaţionale, lucruri ascunse despre ceilalţi e foarte incitant pentru vorbitor dar şi pentru ascultător. În momentele acele de conversaţie se crează ca o vrajă între cei doi şi ambii se simt foarte bine discutând picanteriile secrete din viaţa altora, te cuprinde un fel de stare unică aflând detalii intime şi ascunse despre aproapele tău şi starea asta te face să te simţi „o ţâră de zeu”. Secretele discutate „în secret” măresc considerabil doza de adrenalină din corp şi echivalează uneori cu o săritură cu coarda la senzaţiile trăite.

Nu ştiu dacă lucrul acesta e valabil şi pentru alte naţii dar pentru români e valabil cu siguranţă. De altfel modul de funcţionare al televiziunilor ne confirmă asta. Aproape toate se concentrează pe ştiri senzaţionale şi nu se dau în lături de la a divulga secrete murdare la propriu şi la figurat. Ei ştiu că oamenii se simt bine să afle astfel de lucruri, senzaţia generată de astfel de ştiri îi va face pe clienţii lor să se întoarcă pe acel post pentru că este plăcut pentru ei să vadă sau să audă astfel de ştiri.

În cartea Estera după ce Haman este pus mai mare peste slujitorii împăratului unii îl văd pe Mardoheu că nu se închină şi se duc la Haman „să îi spună secretul”. E ceva ce trebuie să afle, e un secret care trebuie ştiut, era necesar să obţină oarece statut de „vedetă” pârâşul. Deşi erau cu toţii doar slujitori care lucrau pe la poarta împăratului, aveau acelaşi statut unii s-au văzut deja mai sus puţin, s-au văzut superiori.

De câte ori nu se întâmplă asta şi cu noi. Am auzit multe istorisiri din perioada comunistă dar una larg răspândită era tocmai asta privitoare la „turnarea” aproapelui. Oameni de aceeaşi condiţie, colegi de suferinţă, de aceeaşi clasă socială se pârau unii pe alţii. Ba mai mult, vecinii se urmăreau unii pe ceilalţi ca să găsească ceva „de turnat”, dorinţa de a avea ce raporta era mare. Nu aveau beneficii decât puţini dintre ei şi de regulă turnătorii erau şi ei turnaţi la rândul lor dar era senzaţia aceea unică a secretului aflat şi spus.

În biserică nu a fost diferit din păcate. Oamenii „s-au turnat unii pe alţii” iar cei care nu au făcut-o comuniştilor au făcut-o unii altora. Asta e un fel de „turnare evlavioasă” care a rămas şi după ce comuniştii au plecat. Vorbirea de rău a fratelui aduce multe lucruri negative în biserică, otrăveşte multe inimi. Dincolo de plăcerea aceea perfidă găsită la ascultarea sau la vorbirea de rău, de senzaţia aceea unică în care inima bate mai tare şi ochii „sticlesc”, dincolo de dorinţa aceea nebună de a ajunge acasă sau la altcineva pentru a spune mai departe acel secret este doar otravă şi nefericire. David este afectat tare de un asemenea fenomen si spune  „Dacă vine cineva să mă vadă, vorbeşte neadevăruri, strânge temeiuri ca să mă vorbească de rău; şi când pleacă, mă vorbeşte de rău pe afară.”

Vorbirea de rău distruge oameni. Dacă vrei motive să vorbeşti de rău pe aproapele cu siguranţă vei găsi, dacă vrei oameni cărora să le spui acele vorbe rele cu siguranţă vei avea ascultători dar omul pe care îl vorbeşti va fi dărâmat. Toţi greşim în multe feluri şi deci material de bârfă vei găsi dacă stai la vânat greşeli însă nu uita: ce seamănă omul aceea va şi secera, dacă seamănă în firea pământească…. Nimic nu poate distruge mai eficient un om decât un secret ţinut ascuns pe care tu sau eu îl dezvăluim. Nimic nu poate distruge mai eficient o biserică locală ca acest sport. Gândeşte-te înainte de a rosti acele vorbe „magice”, „senzaţionale” care va fi efectul lor.

Vorbirea de rău otrăveşte comunitatea. Fie că e vorba de biserică sau de un alt tip de comunitate, vorbirea de rău atacă liantul care ţine oamenii împreună. Atacă încrederea în ceilalţi. Nu te mai poţi încrede în aproapele deloc, nu te mai poţi destăinui cuiva din teama de a nu apărea la „la radio şanţ”. Liantul care ar trebui să ne ţină uniţi este distrus şi continuă să se distrugă. Nu mai avem încredere în nimeni. Cui să mai mărturisim păcatele? Cui să mai cerem ajutorul? Cu cine să ne mai unim în rugăciune?

Vorbirea de rău este condamnată de Dumnezeu. Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător. Iar în Tit scrie: Tit să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi oamenii.

Vorbirea de rău este otrava şi armele cu care creştinii îşi permit să se războiască cu alţii. Nu ar putea să îşi otrăvească mâncarea, să se bată în cuţite, să se atace, să se împroaşte cu pietre dar nu ezită când e vorba să strecoare „vorbe otrăvite” sau „să înfingă” o vorbă bine plasată sau să arunce cu cuvinte neadevărate sau dubioase.

Eclesiastul 7:22  Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii. Nu ştiu tu cum ai fost dar eu am greşit la capitolul acesta şi scriptura ne spune: între voi nu trebuie să fie aşa fraţii mei.

Mâine ne uităm puţin asupra modului în care ar trebui să stea lucrurile între noi şi la ce fel de vorbire ar trebui să ne caracterizeze.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.