Senzaţii tari, de 2000 de euro

Ştiu că mulţi oameni caută trăiri intense, chestii care fac ca adrenalina să ţâşnească efectiv în creier, emoţii care să fie unice şi de neuitat. Eu nu am căutat asta neapărat, dar am avut parte de emoţii în valoare de peste 2000 de euro împreuna cu Ana soţia mea (dacă le punem dus-întors valorează peste 4000).

Sâmbătă, năzdrăvanii noştri de Iosua şi Timo, în hârjoneala lor au vărsat o cană de apă pe birou. Au tăcut şi au încercat să rezolve problema dar au fost nevoiţi să ceară ajutor, se udau cărţile şi caietele. Aşa că, rostind binecunoscutele „da de ce nu sunteţi atenţi”, „doar v-am spus”, „să vezi ce-o să păţeşti” am înşfăcat o cârpă din baie să rezolv cu apăraia de pe birou. Am şters tot făcând nelipsita morală în tot acest timp, apoi mi-am văzut de ale mele că trebuia să gat mâncarea să-mi surprind nevasta când avea să vină de la şcoală.

Duminică Ana îl trimite pe voinic înapoi de la uşă să-şi pună aparatele auditive că le uitase. Se întoarce, ia cutia, o pune în buzunar şi pleacă. Luni aproximativ aceeaşi fază. Timo, ai engleză, trebuie neapărat să îţi pui aparatele. Se întoarce năzdrăvanul şi tot aşa, nu le pune pe urechi că era târziu deja. Când s-a întors a fost întrebat dacă le-a purtat şi a spus că „la toate orele”.

Marţi se repetă faza doar că Ana a insistat să le pună de acasă. A luat cutia, a deschis-o şi… senzaţii tari, foarte tari, în cutie aparatele stăteau aproape ca peştişorii în acvariul din living. Ia unul… curge apă din el, celălalt la fel. E interzisă Ana dar şi Timo. Încep cercetările.

• Duminică le-ai purtat?
• Da.
• Ieri le-ai purtat la şcoală?
• Da.
• Când le-ai udat?
• Nu ştiu de unde sunt ude.

Următorul la întrebări am fost eu deşi eram la servici. Când aflu, rămân la fel de interzis dar îmi cuplează repede câteva sute de idei cum că ar fi posibil să fi fost pe masă sâmbătă când a vărsat apa. Îi spun Anei varianta şi cercetările continuă. Se descoperă că nu le purtase nici la biserică nici la şcoală „că făceau un zgomot ciudat, ca un cârâit”

Toate astea s-au petrecut cu Timo îmbrăcat de şcoală aşa că scăparea sa majoră a fost şcoala. După plecarea sa la şcoală am trăit cele mai tari senzaţii din ultima perioadă. Când îţi aminteşti că ai strâns foarte  greu 2ooo şi ceva de euro, că ai făcut şi datorii, că ai mai şi fost păcălit de aproape 1000 de unul care a luat avans dar nu a aduc nimic, începe uşor uşor să îţi crească tensiunea, să te ia cu călduri, să apară aşa ca un abur fierbinte prin jurul capului şi să te gândeşti imposibil la: „Şi acum ce să fac?”

Te gândeşti ca părinte ce atitudine ai faţă ce copil când vine acasă? Dar şi cei vei face ca să strângi iar suma de bani pentru altele. Banii ăia nu-s chiar puţini şi ar fi un efort mare şi pentru cei care lucră pe afară, dar pentru noi aici. La ecuaţia asta se mai adaugă un termen. Noi luam deja în calcul serios varianta că şi Iosua trebuia protezat aşa că la un mic calcul, cu cifre mari şi rotunde ieşea cam 5000 de euro…. ţi se amestecă tot felul de senzaţii, trăieşti cele mai intense şi mai dure contradicţii şi mai eşti şi în imposibilitatea de a te hotărî repede ce e de făcut.

Au urmat discuţii, telefoane, service etc. La service ni se spune că pot încerca dar dacă au stat 3 zile în apă nu sunt şanse decât foarte mici şi că ar trebui să ne gândim serios la altele.

Ia aparatele, usucă-le cu uscătorul de păr… nimic. Bate-le de mână să iasă apa, învârte-le, roagă-te, scutură-le, usucă-le iar… nimic. Curgea „baterie ruginită” din ele. Am renunţat, dezamăgiţi să le mai chinuim şi stăteam interzişi cu o luptă colosală în noi. Instrucţiuni primise de multe ori, ştie tot ce trebuie să facă, ştia că niciodată nu trebuie să stea decât în locul lor în raft, ştia că nu are voie să le ude deloc ştia tot ce trebuie în privinţa lor şi totuşi le-a „faultat”. Să-l pedepseşti? Cât? Cum? Să-l ierţi… nu prea poţi aşa uşor. Să-l mustri? Să-i mai faci o tonă de morală? La ce-l ajută? Fără aparate e greu, româna, engleza şi franceza au chestii care ţin de fineţuri în pronunţie. Am avut o luptă crâncenă şi eu şi Ana.

Seara iar le luăm la învârtit. Timo era depăşit de suma de 2000 de euro. Întreabă cam cât e aia, cam cât un Ferrari? A trebuit să îi convertesc în tablete ca a sa ca să înţeleagă. Se luminează, aşa de mult costă aparatele alea micuţe? Dar de ce? Sunt din aur? Acum senzaţiile mai primeau şi doze din naivitatea sinceră a unui copil care aproape te făcea să râzi cu tot necazul tău.

După o nouă încercare unul porneşte… senzaţii tari iar, cam de 1000 de euro, Îi spun Anei să le lase „aşa pe o parte” ca să se scurgă apa din circuite şi să nu le mai pună baterii. Am putut dormi?… nici vorbă. Aşteptam să mai treacă o oră, două ca să probăm. În fine am mers iar şi cu sfială am pus bateria, într-adevăr unul îşi revenise. Am încercat şi la celălalt şi… senzaţii de încă 1000 de euro. Şi ăsta dădea semne că „se repară”.

Am trăit între agonie şi extaz , am trăit senzaţii de 2000 de euro în minus apoi aceleaşi senzaţii cu plus. Am avut bătălii imense în suflete şi asta fără să ne aruncăm cu paraşuta, să sărim cu coarda de pe pod, fără să ne mişcăm de acasă măcar şi fără să-i tragem „o mamă de bătaie” lui Timo.

Asta e aventura noastră de săptămâna trecută. Acum aparatele merg foarte bine. Toate funcţiile sunt active şi noi la fel. Nu vă doresc senzaţii tari ca ale noastre dar dacă ţineţi neapărat…

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.