Credinţa redusă la religie

Termenul de religie în sine ar fi un termen bun, care tradus din latină ar însemna „a reface” „ a relega”, „ a restabili legătura” dar DEX-ul o defineşte ca fiind „Sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem”. Între înţelesul original din latină şi cel dat de DEX în conformitate cu ce reprezintă acum religia este o diferenţă mare, capitală.

De la relegarea relaţiilor, refacerea relaţiilor a ajuns la un set de dogme, şi practici. Termenul original prin definire vorbeşte de o ruptură, o separare şi nevoia unei „relegări” pe când definirea DEX-ului are de a face cu ceea ce se vede atât de evident în zilele noastre şi anume ţinerea unor seturi de regului, practici, comportamente impuse de un cult religios care nu au puterea de mântuire sau apropiere de Dumnezeu. Cu alte cuvinte religia e un drum fals spre Dumnezeu, e un liant care se opune relegării relaţiei realizând unire falsă, de suprafaţă a omului cu Dumnezeu.

Pericolul religiei e tocmai aparenta restabilire legăturii dintre om şi Dumnezeu în detrimentul credinţei adevărate. Cele mai multe religii abundă de reguli, tradiţii şi superstiţii menite teoretic să aducă pe oameni aproape de Dumnezeu dar nu o apropiere reală ci una artificială, o apropiere dar nu o „relegare” a relaţiei, nu o refacere a relaţiei. De obicei, dacă încercăm să lipim două obiecte le vom pune un adeziv special conceput pentru tipul acela de material şi le vom apropia astfel încât între acele obiecte să nu existe altceva decât liantul care să le lege. Dacă sudăm două bucăţi de metal tot aşa le apropiem şi folosim electrodul care va lipi cele două bucăţi. Orice alte materiale în afara liantului pot să încurce oricât de bune ar fi. Dacă la lipirea a două bucăţi de lemn, între bucăţile alea punem pe lângă aracet şi un cercel de aur acea bucată de metal va face ca lipirea să nu mai fie tot atât de rezistentă chiar dacă valoarea cercelului este infinit mai mare decât aracetul folosit. Aşa se întâmplă şi în cazul religiilor. Orice aport în afară de Isus Hristos între Dumnezeu şi om este dăunător relegării relaţiei şi lucrurile dăunătoare sunt: obiceiuri, tradiţii, persoane, religia în sine, ritualuri etc.

În momentul în care credinţa este redusă la religie, apare logic şi concepţia că toate religiile duc în aceeaşi direcţie. Şi în afirmaţia asta e un mare adevăr, problema este în ce direcţie duc toate religiile? Duc înspre Dumnezeu sau spre altcineva? Dacă religia devine un pericol, atunci ce opţiuni are omul să restabilească relaţia cu Dumnezeu? Ce poate face el?

Ei bine, Scriptura spune că pentru mântuirea unui om e nevoie de credinţa în Domnul Isus. Chiar Mântuitorul spune „Eu Sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit” şi îl vedem în atâtea vindecări cu verdictul: „Credinţa ta te-a mântuit” dar vine şi apostolul Pavel şi spune temnicierului soluţia de mântuire „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Se vorbeşte în toate cazurile despre credinţă şi nu se pune nici o condiţie a existenţei unor fapte. Toată lucrarea de mântuire e realizată de credinţa în Isus ca Mântuitor şi nu încape în ecuaţia asta nici un alt liant de fapt Pavel îi scrie lui Tit „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”

Omeneşte este prea simplu, omeneşte mai e nevoie de ceva, omeneşte mai e nevoie de fapte, chin, ritualuri, dar Dumnezeu spune că ne-a dat tot ce este necesar şi oamenii sunt mântuiţi doar prin credinţa în Isus Hristos. Mai mult ne avertizează încă de la începuturile creştinismului despre inexistenţa unei alte căi sau a altor mijloace. Religiile în cele mai multe cazuri complică accesul oamenilor la harul lui Dumnezeu prin miii de regulamente şi condiţii. În realitate credinţa în Domnul Isus e singura necesitate pentru mântuirea oamenilor. După asta apare botezul ca semn al legământului creat şi începerea unei transformări a vieţii în conformitate cu călăuzirea Duhului Sfânt.

De ce s-a complicat aşa de mult accesul la Dumnezeu? De ce religiile impun sute sau mii de condiţii? Probabil din dorinţa de a manipula masele care nu vor să citească Cuvântul lui Dumnezeu. Religia a fost şi rămâne cea mai eficientă metodă de a manipula oamenii. Credinţa însă are de a face doar cu legătura directă între Dumnezeu şi om prin singurul liant posibil Isus Hristos. Credinţa este simplă în partea omenească a ei, pentru că toată partea legală şi complicată a rezolvat-o deja Domnul Isus Hristos murind pentru păcate. Orice ajutor la mântuire este erezie.