Nu e o noutate pentru nimeni dorinţa lăuntrică a fiecărui om pentru cunoaştere, ieri vorbeam despre curiozitate în termeni de atenţionare dar curiozitatea nu are doar componenta negativă spre care suntem aşa de tentaţi ci şi una pozitivă pe care am face bine să o explorăm. Curiozitatea a făcut pe om să descopere, să inventeze, să exploreze, să caute, să încerce şi să evolueze. Dacă ne-am folosi de curiozitate în scopuri bune cred că am putea realiza infinit mai multe lucruri constructive.
Este adevărat că şi curiozitatea negativă a descoperit lucruri interesante şi benefice şi aici intrăm pe un teritoriu de etică. Cele mai multe din descoperirile psihologiei de exemplu s-au făcut folosindu-se oamenii în moduri care astăzi ar fi considerate scandaloase. Atunci nu exista un cod etic în cercetare în forma actuală aşa că e de discutat cât de corect sau nu este să fim curioşi şi în sensul negativ. Se pare că primilor oameni nu le-a fost benefică descoperirea pe care au făcut-o în acelaşi trend.
Curiozitatea este sau poate fi benefică atunci când:
Scopul ei este moral. Adică este nevoie ca finalitatea acelei curiozităţi să nu fie una egoistă sau una dăunătoare oamenilor sau mediului ci să fie spre evoluare, împăcare, uşurare. Când scopul este unul Biblic atunci suntem asiguraţi că se respectă acest principiu. Legea care guvernează aici e una din cele două pe care mântuitorul le dă creştinilor: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Împlinirea ei este morală. Adică atunci când pentru realizarea ei nu se încalcă principii şi legi morale. Scopul nu scuză mijloacele. Pentru multe din descoperirile actuale s-au scuzat mijloacele şi unele din mijloace au fost groaznice, au distrus oameni, teritorii, animale, mediu, principii etc. Dacă pentru a afla acel lucru necesar trebuie să încalci legi morale sau să distrugi oameni curiozitatea nu este bună.
Este satisfăcută cu înţelepciune. Multe lucruri se află din prostie, din nebunie, din excese, din exagerări şi asta nu este corect.
Cea mai bună curiozitate a omului este cea de a îl cunoaşte pe Dumnezeu.
Toate vin şi trec pe pământul acesta dar Scriptura ne spune că după viaţa de pe acest pământ începe viaţa adevărată, viaţa eternă la care Dumnezeu ne cheamă împreună cu El pentru că cealaltă alternativă este în locul de chin. O cunoaştere a lui Dumnezeu e cea mai bună ci benefică cunoaştere pe care o poate realiza omul. Dumnezeu spune că se lasă descoperit, ba mai mult Apostolul Pavel în scrisoare adresată Romanilor face următoarea afirmaţie „Romani 1:19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.”
A îl cunoaşte pe Dumnezeu nu se referă la a cunoaşte despre Dumnezeu. E vorba aici de o curiozitate diferită, o curiozitate care aduce viaţă. Scriptura ne spune că „Prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui„, omul care Îl cunoaşte pe Dumnezeu este transformat, nu mai poate fi la fel. În acest sens Domnul Isus spune „Voi nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu. … Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru; şi totuşi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc bine; şi dacă aş zice că nu-L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar Îl cunosc şi păzesc Cuvântul Lui” (Ioan 8:19-55). Domnul Isus Hristos spune că a-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a şti şi a păzi Cuvântul Său, înseamnă nu a zice, ci a face. Curiozitatea asta bună îi aduce viaţa în acelaşi mod cum curiozitatea rea a lui Adam a adus moartea.
Mă rog ca eu şi ai mei să avem această dorinţă de a Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi de a face voia Sa.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.