Cineva mă întreba într-o ședință de consiliere recent: De ce este așa de greu să ierte soția care i-a greșit? De la întrebarea aceasta, am pornit o discuție interesantă cu acel om, care a fost revelatoare și pentru mine și am descoperit că greutatea iertării este mare, din cauza prezenței morții în acel act. De fapt, iertarea înseamnă moarte. Cine ar putea să definească mai bine conceptul decât Isus Hristos, cel care ne-a iertat pe noi și a murit ca noi să avem parte de iertare.
De ce spun că iertarea înseamnă moarte? Pentru că în mai multe sectoare ale vieții, a ierta înseamnă a muri puțin sau mult. Iată câteva ”morți” cauzate de iertare.
Iertarea înseamnă moartea așteptărilor. Când cineva a greșit față de tine, înseamnă că a acționat contrar așteptărilor tale. Când o soție a fost infidelă, a înșelat așteptările soțului care se prognozase că aceasta îi va fi credincioasă. El își construise o parte din viață, având în fundament această așteptare, a considerat că e normal ca soția să îi fie fidelă toată viața și poate a și investit pentru asta. Când s-a produs acea infidelitate așteptările au fost înșelate.
Ca să ierți într-un asemenea caz, trebuie să moară așteptările, da acele așteptări care îți dădeau un confort psihic plăcut. Iertarea înseamnă moartea așteptărilor privitoare la celălalt și o asemenea moarte e greu de suportat, o asemenea iertare e greu de acordat.
Iertarea înseamnă moartea pretențiilor. Și cu siguranță avem multe și în relația de căsnicie și în relațiile umane de orice fel. Ne așteptăm să fim respectați, ne așteptăm la puțină apreciere, la puțină dragoste, pretindem un anumit câștig din relații, iar iertarea înseamnă și renunțarea, de fapt… moartea pretențiilor privitoare la celălalt. Când trebuie să iert, moare pretenția de a avea dreptate, moare pretenția de a fi respectat și adesea moare pretenția de a fi iubit. Și moartea e întotdeauna dureroasă.
Iertarea înseamnă moartea dorinței de a te vedea pedepsit. Când vreau dreptate, o voi considera împlinită dacă tu îți primești o pedeapsă meritată. Când iert, această ”satisfacție” va trebui să moară. Când te iert nu mai solicit, nu mai aștept, nu mai doresc să fii pedepsit pentru răul ce mi l-ai făcut. Dorința asta moare și e cumplit de greu să dai morții o asemenea satisfacție.
Iertarea înseamnă moartea dorinței de a te vedea suferind. Probabil nu e greu să identificați în voi dorința aceasta, o dorință profundă, ca cel care v-a greșit, să sufere ”măcar tot atât”, eu am găsit gândul acesta adesea. Uneori se solicită imperios să se vadă acea părere de rău și suferință. Unii refuză să ierte fără prezența acestei suferințe, cuantificabile, în viața celuilalt. Așa apare dorința, ca greșitul, să se afișeze în genunchi, să plângă cu lacrimi, să implore iertare… să se vadă că suferă. Ei bine, iertarea înseamnă moartea acestor dorințe. Renunț la ele, le ucid în mine.
Iertarea înseamnă moartea dreptății personale. Da, și aici e nevoie de moarte. Uneori asta este principala piedică în calea iertării. Dreptatea care trebuie să ne fie atribuită nouă, dreptate care trebuie văzută și cunoscută dar și atribuită nouă de către ceilalți. Ei bine, în relații ”am dreptate” face mai mult rău decât bine. Când este vorba de iertare, dacă ”am dreptate” nu moare, nu se poate produce iertarea. Când iert renunț și la ”dreptatea mea” de dragul iertării și de dragul relației. Uneori credem că am rămas singurii apărători ai dreptății și asta ne împiedică să iertăm și nu ne închipuim că dreptatea o va apăra Dumnezeu.
Da, iertarea înseamnă moarte. Moartea a ceva din noi, moartea pretențiilor, orgoliilor, dreptății personale, dorinței si satisfacției de a îl vedea suferind si pedepsit pe celălalt. Iertarea înseamnă moarte dar aspectul frumos este că cei care aleg să moară iertând pot aduce viață. Moartea nu e punctul final, moartea e șansa unui nou început. Prin moartea bobului de grâu poate apărea un spic întreg.
Un astfel de exemplu ne-a lăsat Mântuitorul. El care avea dreptatea deplină, El care era îndreptățit să aibă pretenții și așteptări, El care ne crease și pusese în noi divinitate a renunțat la tot, a venit jos ca să moară fiind nedrept primit și tratat și nu și-a căutat aici dreptatea, a murit ca noi să avem viață. Tot așa ni se cere și nouă, să murim câte puțin ca să dăm şansa de viață relațiilor, să murim ca să ne dăm nouă dreptul la o viață nelegată de oameni, să iertăm ca să dezlegăm oamenii, să iertăm ca să scăpăm de sufocarea morbidă a satisfacției suferinței celorlalți.
Ești dispus să mori? după moarte urmează viață!
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Sunt curioasa daca dupa cele discutate, omul despre care vorbeati a putut-o ierta pe sotia sa? Eu cred ca este un lucru greu de facut cu toate incercarile. Ai nevoie de mult ajutor sa poti trece peste un astfel de eveniment neplacut. Singur nu poti. Eu una n-am reusit nici dupa un an.
Este foarte greu dar nu este imposibil. Și da, ajutorul din partea cuiva este binevenit, dar nu va putea nicidecum suplini acțiunea personală. Oricât ar ajuta cineva, greul deciziei de iertare și prețul iertării, îl poate plăti doar cel care iartă.
Vezi că nu e nevoie de mult timp, Dacă trece mult timp, se dezvoltă multe gânduri și tipare în minte și pe măsură ce trece vremea, să fixează acolo, fiind mult mai greu de scos. Cel mai bine și sănătos e dacă acest proces de iertare se produce cât mai repede. Da, e dureros, da, e greu dar e cea mai eficientă cale spre eliberare și sănătate.
nu mi se pare corect, eu nu sunt Dumnezeu, eu nu sunt Iisus, adica unul imi da in cap, unul imi sfasie sufletul desi am facut bine in viata mea cum si cat am putut, am renuntat pt altii, unul mi-a schimbat viata in rau si eu sa ii zambesc nu e nimic. Nu, imi stapanesc sentimentele desi si reprimarea nu face bine dar nu am cum sa iert, eu plang nevinovata pentru judecata nedreapta si suport consecintele faptelor tale si sa te iert – nicidecum, e o rana mare care o sa o port o viata intreaga plus consecinte.
Iti intorc spatele ramburs, ce mi-ai facut odata rau, nu mai poate fii indreptat – iti doresc drum bun si la fel sa ti se dea, sa vezi ce bine e – o viata goala, searbada si saracie. Unii zic reglare de karme – dar cum vine acest lucru, tot eu am suferit si tot eu trebuie sa platesc pentru egoisme, dorinte materiale, invidii ale altora.
Iar cu inselatul in relatii, tu te-ai distrat, eu am suferit, ti-ai batut joc de sufletul meu si vii spasit sa te iert ca si cum nu a fost nimic, nu e orgoliu dar de cate ori te vad, ma doare, e dezgust, eu nu am facut-o, nu mi-am batut joc de tine, am incercat sa discut, sa comunic sa vad unde gresesc, sa indrept ca sa nu te imping spre porcarii, sa rezolv problema dar vorbeam la un zid, tu tot ce doreai ai facut dar eu am suportat si incercat pana am ajuns la concluzia ca e un chin mare, tu nu doreai nici in car nici in caruta, asa ceva nu se poate, ma omorai incet si am pus picorul in prag dar nu te-am inselat, am rupt. Iubire nu e nevoie si folosire.
Am plecat singura spre alt orizont, eu cu lacrimi si cu ruga la Dumnezeu sa-mi dea putere, sa imi dea o noua sansa cu cineva potrivit mie, nu cu cine s-o nimeri ca sa nu fiu singura, ca tot singura as fi. Stiu ce inseamna sa ai un om langa tine si sa nu ii poti da ce trebuie doar ca sa nu fii singur, e acelas lucru cu a insela.
Doi oameni trebuie sa se iubeasca reciproc si neconditionat, nu din nevoie sau iertare desi a fost un iad, acesta e moralul.
e cel mai urat lucru din lume sa profiti pe seama altuia, ca greseste sau ca e bun, iertator, intelegator, cu ce drept si el are suflet si pe el il doare, unul duce si altul nu, pe ce criterii cand suntem plamaditi la fel. Nu se pune problema de a fi prost sau ca rde societatea, nu se pune problema ca tradarea doare, ca strica iremediabil unui om, ca ii mutilezi sufletul.
Cu sufletul unui om nu te joci.
prefer sa mor singura si sa-mi revin pentru ca se poate dar un capitol incheiat ramane incheiat pentru a incepe ceva nou.
cine tine la tine real, prieteni, familie, consoarta, consort, te cunoaste bine, si nu te insala, nu profita daca o face atunci nu tine cu adevarat, nu are sens sa jelesti prea mult, e cazul sa te ridici singur si sa pleci pe calea ta.
Societatea nu stie niciodata adevarul, ea judeca numai din exteriorul situatiei – asa ca nu e important deloc ca rade societatea, ca te ia de prost. Cine trece prin aceleasi situatii, nu te va judeca sau rade, te va sustine, iti va da dreptate.
nevasta care insala e o palma la adresa barbatului si a familiei, indiferent de motive, e o lasa, mai bine pleaca dc nu ii convine decat si cu sufletul in rai si cu………….., ac lucru nu mai e iubire. Ac lucru este si pt barbat.
iert ca m-ai omorat de fapt incurajez un rau, e aiurea, atunci mai omoara pe cineva si tot asa.
nu ma incarc ca sa ma razbun dar nu stau, plec, nu sunt sado-mazochist, sa imi placa durerea.
tb sa fim si rationali.
Teoria ca teoria, dar practica ne omoara!!!