Mă voi referi în această meditare în deosebi la viața spirituală și la viața bisericii locale. Se știe că cei ce vor să evolueze, să realizeze ceva, trebuie să părăsească zona de confort. Dacă rămânem la căldurică, nu vom putea niciodată ajunge departe. Fiecare are vise, speranțe, idealuri și ne dorim să le atingem, dar numai cei ce părăsesc zona de confort au șanse. Ceilalți se vor resemna sau se vor văicări toată viața că e greu, că ceilalți nu îi ajută, că autoritățile nu îi susțin, că din cauza nevestei sau au bărbatului și-a ratat viața și alte plângeri în care devenim experți.
Pe plan religios, iar ne împărțim în două la atitudini. O grupă majoră e cea a temerarilor, oameni care își asumă rușinea, riscul de a fi vorbiți de rău, riscul de a suporta consecințe, părăsesc locul natal sau renunță din ale lor pentru lucrare. Acești oameni reușesc să contribuie la lucrare, încadrându-se în expresia ”lucrători împreună cu Dumnezeu”. Cealaltă categorie este cea a celor cărora confortul le place mai mult. Acești oameni de regulă sunt bisericoși, respectă programele bisericii, nu lipsesc, sancționează repede și drastic orice schimbare de program, stil, oră, decor, sunet sau cântare. Ei vor ca lucrurile să fie normale, ca și până acum. Orice schimbare este o abatere de la calea credinței adevărate, ”moștenite de la străbuni” sau de la înaintași, chiar dacă nu se referă la doctrină, ci doar la culoarea sau poziția amvonului.
În contextul acesta avem biserici pline de sfătoși, de critici și de oameni cu idei, dar nu avem oameni de acțiune, oameni dispuși să iasă din confortul lor, chiar și cel de la biserică, ca să își asume riscul de a evangheliza, de a ajuta, de a se păta în lucrare. Ba din contră, dacă vine careva care ”umblă pe afară” trebuie să se spele bine în comitete, ca să fie credibil. Așa se face că activitatea bisericilor e molcomă, avem nevoie de tobe la cântare să ne mai trezească, de ritmuri puternice, de predici ”cu sare și piper” ca să nu adormim și mai ales de temperatură optimă. Dacă e prea frig căutăm din priviri responsabilul cu căldura, dacă e puțin cald, căutăm telecomanda de la climă. Nu ne place să ni se altereze confortul, dar am vrea ca biserica să crească, am vrea ca altcineva, vreun înger, să gonească oamenii spre biserică. Știm și vedem ce e de făcut în biserică dar nu riscăm să facem pentru a nu greși ceva.
Confortul devine dăunător pentru viața bisericilor. Confortul face și va face schisme permanente, dar va transforma bisericile în cluburi elitiste. Nu vom mai găsi slujitori decât pe bani frumoși, dar în cazul acesta nu știu cât se mai numesc slujitori. Nu vom mai avea oameni care să ducă evanghelia. Nu vom crește și nu vom fi de mărturie. Într-un asemenea scenariu ne-am cam ratat menirea.
În Scriptură, oamenii prin care a lucrat Dumnezeu cu putere, au fost nevoiți să iasă din zona de confort și să sufere mult. Priviți la Ilie care e nevoit să riște viața sa, care trebuie să înfrunte păcatul. De fapt priviți la proorocii care au fost foarte prigoniți de ai lor, pentru că le altera zona de confort, îi zgâlțâia la porunca lui Dumnezeu ca să se trezească. Priviți și cum Dumnezeu îi scoate pe Israeliți, îi duce în robie, ca să iasă din zona de confort. Spune Scriptura la un moment dat: o voi ademeni şi o voi duce în pustie, şi-i voi vorbi pe placul inimii ei. Adică o va rupe de obișnuința în care zace. Mai mult avem exemplul Mântuitorului nostru, care a lăsat cerul, am putea spune confortul imens asigurat de prezența tatălui și a venit să sufere pentru noi.
Poate ești nemulțumit de mersul lucrurilor în biserica ta. Poate ești irascibil și ușor de deranjat, de ceea ce se întâmplă. Poate vezi multe lucruri care trebuiesc făcute și te mânii că nimeni nu le face. Poate te-ai supărat că s-a mutat amvonul, s-a schimbat programul, s-a pornit sau nu clima, că păstorul nu mai predică bine, că la cor lucrurile nu-s în regulă și altele. Există o rezolvare. Rezolvarea e ca tu și eu, să ieșim din zona de confort și să facem. Să ieșim din zona de confort și să lucrăm, să ne implicăm. Să ieșim din căldurica scaunului de la biserică, pe care aproape l-am cotropit și să ne ducem pe stradă, în sate, în grupuri de vecini și să vorbim de Isus. Este nevoie în lucrare de oameni și puține biserici au acoperită corect această nevoie. Se ajunge de multe ori ca oameni nepotriviți să facă lucrări pentru că doar ăia s-au oferit.
Da, e deranj, e osteneală, e efort, s-a dus confortul. Trebuie să înveți, să te pregătești, să te consumi, să dai din timpul și resursele tale, să depășești barierele autoimpuse. E nevoie să ieși din zona de confort, dar e spre beneficiul tău și al lucrării. Desigur, poți rămâne unde ești, dar rezultatul categoric nu va fi unul care să îmbunătățească situația. Stau și mă gândesc ce ”cutremur„ s-ar produce în comunitățile noastre, unde locuim, dacă fiecare din noi ar ieși la lucru. Cum ar merge biserica dacă fiecare din noi ne-am face partea faptic nu cu papagalul.
Avem la dispoziție puteri inimaginabile, dar care nu pot fi accesate cu puterea vorbei sau gândului, ci cu puterea faptelor noastre. Avem la dispoziție puterea și autoritatea Duhului Sfânt, dar oare le vom folosi?
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Pentru unii nu confortul trebuie învins, ci lipsa de speranță că se mai poate schimba ceva și lipsa de viziune.