Spitalul oamenilor sănătoși – II

Mergând spre casă cu el, cu prietenul meu bolnav, cineva ne-a ajuns din urma și a intrat în vorbă cu noi. Era un om care văzuse situația noastră și părea de treabă. Ne-a spus că el știe cum să beneficiem de tratament gratuit  totuși, așa că a apărut o licărire de speranță în inima mea. Cineva totuși ne dădea o șansă, asta era bine.

Omul nostru ne-a explicat cum stă de fapt treaba la SOS (Spitalul Oamenilor Sănătoși) ca un angajat vechi al său. Ne-a lămurit că licoarea e gratuită într-adevăr, dar trebuie să plătim pentru ea. Adică nu poate oricine așa, când vrea, în orice stare, să beneficieze de un leac așa de valoros, trebuie totuși să facă și omul ceva ca să demonstreze că merită tratamentul. Trebuie să vrea și să respecte câteva sute bune de reguli si recomandări și abia atunci leacul își face efectul. Mai clar mi-a spus că vindecarea vine numai dacă ai puterea să te vindeci lor revenindu-le sarcina să spună dacă ești vindecat și prin leacul lor să te păzească cu mare strictețe să nu te îmbolnăvești iar și că leacul le este dat lor, tocmai ca să nu fie risipit aiurea. Prima sa recomandare era să mergem acasă și să luăm ceva bisturiu, pansamente, alcool și alifii și să facem noi partea grețoasă, partea scârboasă a curățirii rănilor.

Asta a fost prima întâlnire du Asistentul Sfătosul cum s-a prezentat omul nostru și această întâlnire a aprins o luminiță în noi. Nu avem noi niciunul cunoștințe medicale deloc dar părea logic și simplu chiar. Iei ceva produse și ustensile și te apuci de lucrat, chiar dacă rana e mare și vezi inima pulsând, vezi plămânii mișcându-se și mii de vene și nervi. Totul e să fii atent și să elimini tot ce e infectat. Măcar după faza asta puteam avea dreptul poate la spitalizare, respectiv la tratamentul care ar fi vindecat complet si deplin boala. Aveam să ne înșelăm tare. Nu puteai repara nimic. Arăta totul așa de oribil că mai degrabă ar fi trebuit reconstruit de la zero. Aveau dreptate, o așa boală trebuia eliminată pentru a nu contamina că de vindecat nu era chip. Acolo trebuia un trup nou. Dezamăgirea se instala repede iar pentru că ne-am dat seama că nu putem noi face nimic. Unde tăiam cancerul creștea înapoi și mai mare. Era straniu așa că ne-am hotărât să ne oprim până nu stricăm totul.

Am început să visăm stând împreună cu familiile: dacă am avea totuși acces la acel tratament, cât de bine, cât de eliberator ar fi, ce viață frumoasă ar putea trăi, cum ar alerga, ar munci, ar ajuta. Dar… înaintea noastră era o realitate dureroasă, o suferință intensă iar rezolvarea deși exista, nu ne era accesibilă. Totuși, încurajați de cei de pe lângă noi am contactat iar pe Asistentul Sfătosul poate ne introduce cumva acolo, poate merge și cu relații, trebuie să găsim o cale.

Când a aflat disperarea noastră Asistentul Sfătosul a venit cu o altă sugestie. Să încercăm la un alt spital de la concurență.

• Mergeți la un spital concurent și încercați acolo, ei știu că sunt mai permisivi, nu au standarde de igienă așa de înalte!
• Dar… ni s-a spus să fim atenți că nu au tratamentul corect. Singurul tratament bun e aici. Dacă facem mai rău?
• Și totuși e un spital, e asemănător, poate tratamentul lor vă vindecă măcar parțial ca să puteți după aia să veniți la noi!

Era ceva decât nimic. Am zis că nu ai ce pierde. Nu știu dacă poți fi mai rău decât atât. Hai să încercăm.

Așa am ajuns la un alt spital care semăna foarte mult cu primul. Diferența mare era la siglă și costumația personalului. Păreau îmbrăcați mai la uniformă ca primii. Am spus problema noastră unui asistent la intrare și am fost puși să așteptăm pentru a fi primiți de un medic.

După un timp a apărut medicul care părea foarte obosit. Ne-a zis că a avut o operație grea unde a operat câteva ore cu o echipă de medici pe cineva cu probleme cu sute de viermi în interiorul corpului și cum soluția lor medicală de tratament fără operație a dat rezultate grozave după o muncă de câteva ore. Apoi ne-am apucat noi de spus povestea noastră. După scurtă vreme ne-a oprit spunând că e mai bine ca el să afle singur așa că a întins mâinile spre Eulian prietenul meu și a rămas așa cu ele întinse o vreme. Eram încurcați că nu știam dacă să vorbim sau să tăcem, dacă să ne mișcăm sau să rămânem nemișcați, dacă puteam ajuta cu ceva sau nu. A durat ceva timp dar la un moment dat a lăsat mâinile în jos spunând că acum știe.

Cu fața gravă a cerut voie să vorbească cu divinitatea care le dăduse leacul. Iar eram încurcați, vorbea o limbă străină, transpira, se certa parcă, țipa așa de tare că ne-am cam strâns grămadă, a început să transpire și glasul devenise ca un tunet. Cu timpul însă, glasul se domolea tot mai mult, până a ajuns o șoaptă. După asta a deschis ochii și ne-a spus:

• Tratamentul ar fi posibil (deja ne bucuram) dar numai dacă vă mutați complet de aici într-un spital unde nu vă cunoaște nimeni. Aici prejudiciul de imagine ar fi prea mare iar managerii din țară ar putea solicita demisia mea din acest spital. Ar putea însemna pierderea prestigiului spitalului, respectiv erodarea faimei și renumelui lui și al medicilor de aici.
• Dar… noi aici avem familii, aici lucrăm, aici ne sunt părinții iar Eulian pe care îl cunosc de când mă știu ar fi bucuros să trăiască aici fără boală, să spună tuturor că la spitalul vostru a fost vindecat. Chiar ar face reclamă, am zice tuturor de vindecarea adusă de voi!
• Nu se poate, este prea riscant. Infecția am putea să o stăpânim să nu fie contagioasă la alți membri, dar prejudiciul de imagine e mai mare decât poți tu face reclamă. Mai mult, dacă mai vin ca el, după reclama voastră pur și simplu ni se va îngropa spitalul. Nu vor mai vrea alți pacienți, cu boli mai ușoare să vină. Oamenii cu bani nu vor să riște nimic.

Am plecat tare îngândurați de la acest spital care tot SOS se chema dar avea o altă culoare a siglei. Acum trebuia să decidem dacă apelăm la contactul său de la acel spital sau nu. Asta însemna despărțirea mea de un prieten de o viață care chiar a fost prieten în ciuda prostiilor din viața sa pentru care l-am avertizat de nenumărate ori. Oare ce să facem? Parcă intram într-o ceață densă…

Prima parte aici

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.