Ieri, când am ajuns acasă de la serviciu, destul de afectat de anumite chestiuni, deci trist, o tristețe din aia „masculină autentică” ce nu trece ușor, Ana mi-a zâmbit, simplu, ca de multe alte dăți.
Mă rugase să pregătesc ceva în bucătărie pentru că lucra la ceva important. În trecerea mea spre tărâmul bucatelor am observat, pentru o „microsecundă” zâmbetul ei, un anume fel de zâmbet, mi-a rămas întipărit în minte și m-a răscolit profund chiar dacă eram trist.
E mare minune! Mare, mare minune să îți zâmbească soția după atâția ani de căsnicie (azi facem 19 ani) și să o facă sincer, fără sarcasme, acreală, lehamite sau ură. E o minune că poți vedea și nu ți se ascunde un asemenea har. Un astfel de zâmbet sparge blocul de gheață al oricărei supărări sau îi crează fisuri serioase.
Ana are multe feluri de a zâmbi, de la zâmbetul ștrengăresc, copilăresc, la cel de mamă, cel plin de erotism, cel de compătimire, cel de înțelegere până la cel de autoapărare, cel de mascare a plânsului, cel de mascare a frustrării sau nervilor. Hm… trebuie să fac o listă neapărat cu tipurile astea de zâmbet, chiar dacă nu aș putea explica cuiva cum se interpretează, ci ar fi doar pentru mine.
Trecând peste asta, zâmbetul unei soții aduce viață în viața soțului ei. Lipsa lui înnorează toată casa, o face anostă pe când prezența zâmbetului aduce soare și viață. Știu că nu e „o treabă ușoară” să zâmbească. Uneori mi se pare imposibil dar am parte de acest har să văd zâmbetul ei des. Un har nemeritat dar care de foarte multe ori m-a „înviat” din „morți iminente”.
Pentru o clipă mi-a trecut prin minte gândul egoist că aș avea vreun merit, că aș declanșa acel zâmbet dar nu, aș altera calitatea sa. E un har și harul e nemeritat, zâmbește pentru că așa e ea, pentru că așa a făcut-o Dumnezeu și a prelucrat-o. Zâmbește cu de la sine putere (mare putere) și asta e dovedită de situații ca cele de ieri, când am venit trist, apăsat și morbid și ea a zâmbit. Ea zâmbește pentru că decide și pentru că e construită așa, nu e meritul meu.
Mai mult, aceste zâmbete sunt doar pentru mine, doar eu le pot vedea și doar asupra mea au efectul acesta. Dacă altcineva s-ar uita i s-ar părea „nesemnificative” cum și mie zâmbetul altor femei nu mi se pare relevant decât în foarte puține cazuri, el devine foarte relevant, sau ar trebui, pentru soții acelor femei. Ele, zâmbetele Anei, sunt doar pentru mine și le pot interpreta doar după ani de observare și nu am siguranța unei interpretări comprehensive.
Uite că „o normalitate” e de fapt senzațională. Chiar e un aspect de milioane un simplu zâmbet sincer, curat, pur, dezinteresat. Îți transmite gândul că ești acceptat, apreciat necondiționat, binevenit, așteptat. Zâmbetul ei e unul din motivele mari pentru care vin acasă. Eu nu aș putea să lucrez peste program niciodată și acesta e principalul motiv, vreau să o văd, vreau să surprind chiar și acele „microsecunde” de zâmbet.
Nu că ar zâmbi non stop soția mea, nu face asta, de fapt cred că un om ce zâmbește non-stop poate fi ușor bănuit de probleme psihice, dar când zâmbește, chiar și pentru secunde, are un efect imens.
Știți, noi bărbații suntem de felul nostru construiți mai duri, mai sobri, mai încruntați așa. Ele, soțiile noastre aduc culoare acestui gri solid, colorează și înmiresmează viața unui bărbat. Problema e că uneori nu vrem să fim colorați, nu vrem să fie desenată seriozitatea noastră în culori care sunt așa de … nemasculine. Insistăm ca atunci când avem chestii serioase să nu le amestecăm cu ceva ce le-ar face mai puțin serioase, ne ferim ca atunci când suntem supărați să ne diminueze ceva așa de „copilăresc” și simplu supărarea noastră, care pare așa de serioasă și bine fundamentată. Uităm că suntem provocați să ne lăsăm „îmbătați tot timpul de drăgălășeniile lor, să fim îndrăgostiți necurmat de dragostea lor”, a soțiilor noastre. Ne încăpățânăm să rămânem triști dar ceva din noi strigă cu disperare ca ele să insiste mai mult.
Ce important e un zâmbet! Dacă am zâmbi mai mult lumea ar arăta altfel. Câte s-ar rezolva în familii dacă s-ar oferi și primi zâmbete, dacă s-ar oferi și accepta îmbrățișări.
Vă provoc să zâmbiți și să primiți zâmbete!
Mulțumesc pentru zâmbet Ana!
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.