Când am aflat prima dată de problemele de vedere ale copiilor ne-am întristat mult ca părinți. Consider vederea, ca oricare dintre voi, o binecuvântare și lipsa ei ar provoca multe probleme, la fel și vederea defectuoasă.
Astăzi am pornirea de a scrie despre vedere. Nu neapărat despre asta fizică dar tot despre vedere este vorba. Pornesc cu o constatare mai veche pe propria piele: De obicei vedem ceea ce suntem, nu vedem ceea ce este. Cred că posibilitatea de a vedea ceea ce este nu „se obține” ușor, deci o dețin foarte puțini oameni. Tot ce putem face e să ne îmbunătățim vederea, să vrem „să vedem”.
Un exemplu sau două, tot mai la extreme, mă pot ajuta să explic. Am avut în consiliere aproximativ șase luni o persoană care a crescut în condiții de sărăcie materială, lipsuri de toate felurile și nesiguranță. Acum acea persoană are un salariu bun, o locuință și chiar e un foarte apreciat profesionist pe domeniile sale. O minte sclipitoare de-a dreptul. Știți cum vede lumea acest om? Știți cum vede viața? Probabil intuiți: un mediu ostil, în care sărăcia stă după fiecare colț și caută să te înghită, în care oamenii niciodată nu te ajută, în care trebuie să fie un depozit de alimente în permanență de care să nu știe ceilalți. Este un mediu în care nu poți dormi liniștit pentru că deși ai mâncat mintea îți spune că ești flămând și alte astfel de scenarii.
Un alt exemplu, tot mai la extreme: Știu o doamnă care în copilărie a fost abuzată sexual. Acum e realizată, căsătorită, cu 3 copii mari. Doamna are pe la 40 de ani. Vede un violator în orice bărbat, vede lumea un loc periculos din care trebuie mereu să fii pe fază și să te ferești. Vede chiar intimitatea cu soțul abuzivă și se învinovățește dacă simte atracție sexuală față de el sau plăcere în momentele erotice cu acesta. Și-a educat fetele că bărbații sunt periculoși și una din ele „întâmplător” a ales o altă orientare sexuală.
Sunt două exemple mai la extremă. Nu sunt deloc rare dacă asta credeți. Dar fiind mai la extreme mă ajută să mă exprim. Lumea o vedem așa cum suntem nu cum este ea de fapt la fel și oamenii tot pe același principiu, animalele, tot. Realitatea o vedem prin proiecții din mintea noastră ale experiențelor anterioare și prin fantasmele pe care le creăm în viitor pe baza acestor experiențe. Știu o doamnă foarte bine ancorată în realitate dar care vede viața foarte sumbră la cea mai mică veste despre război, se inactivează și se teme. De ce? Pentru că a auzit povești triste despre război de la persoane semnificative. La fel o doamnă care dacă umple cada mai tare cu apă pentru baie i se face rău pentru că în copilărie a trecut printr-o situație traumatizantă cu pericol de a se îneca.
Pot da exemple mii care demonstrează că noi vedem o altă realitate decât cea prezentă sau măcar o alterăm conform cu ceea ce e în mintea noastră. Unele din aceste experiențe sunt mari și le putem „vedea” dar cele mai multe sunt atât de mici că nu le putem observa, nu știm de ele nimic. Nu știm că ne oferă o altă nuanță vederii realității. Aceste distorsionări apar la toți oamenii, chiar și la cei ce susțin că au evoluat emoțional, spiritual și sau intelectual. De fapt, de multe ori aceste evoluții doar ne alterează într-un alt mod perceperea realității, un mod al învățătorilor din acele domenii și logic e că „ne alegem” învățătorii nu obiectiv, ci tot subiectiv. Știu oameni foarte apropiați de Dumnezeu după spusele lor și observarea ritualurilor din viața lor, dar asta a însemnat să devină nu retrași ci antisociali de-a dreptul, nu iubesc oamenii și consideră oamenii un pericol. Știu oameni care au devenit genii în comparație cu mine pe diferite domenii, dar asta le-a accentuat teama, anxietatea și convingerea lor pe care o aveau despre realitate.
Interesant e că orice distorsionare a realității are de a face cu aspecte fără viață. Noi vedem într-un anume fel realitatea pentru că, aspecte „moarte” care sunt doar o amprentă pe creierul nostru, amintiri, se activează și cer putere. Ele nu ar avea putere dacă nu le-am da, dar le dăm putere pentru că le considerăm parte din identitatea noastră. Nu avem capacitatea de a trăi în prezent, ci trăim în trecut și viitor și asta ne împiedică să vedem realitatea mai curat.
Sunt tot mai convins că timpul e partea blestemului neascultării iar viața veșnică ne era la îndemână de la creare prin Pomul Vieții, din care omul avea voie să mănânce dar nu a mâncat. Omul a ales să cunoască, să decidă și se pare că decide acum, dar asta îi este povară și nefericire iar despre calitatea deciziilor nu discutam. Cei mai mulți dintre oameni sunt robii minții și nu se pot elibera de izvodirile acesteia, nu pot trăi binecuvântarea și nici doar necazul zilei pentru, că mintea are nevoie de timp și durere ca să își construiască identitatea, deci are identitate doar dacă se leagă de ceva iar de prezent nu prea are cum să se lege ci de trecut și viitor.
Printre altele, când ești angajat ai controale medicale periodice. La noi vin mereu unii specialiști, cu aparate de testat vederea și ne mai spune „cum stăm” cu ochii. Dar oare „optica vieții” când am verificat-o ultima oară? Avem obiceiul de a privi și din alte unghiuri decât cele știute de noi? Întrebăm și pe alții despre cum se vede de la ei? Citim să vedem cum văd unii specialiști pe acele domenii? Privim scriptura să vedem ce ne spune despre realitate?
Tu cum vezi lumea? Te-ai gândit vreodată că e posibil să nu fie așa cum o vezi tu? Crezi ca și mine că avem nevoie de „doctorie pentru ochi” și că putem crede că vedem, dar realitatea să nu o putem percepe?
Photo by Oscar Keys on Unsplash
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
3 comentarii la „Probleme cu vederea?”