Suntem responsabili de ceea ce ascultăm

Şi dacă spuneam aici că se vorbeşte mult, înseamnă că se şi ascultă mult, mai puţin decât se vorbeşte, dar se ascultă mult, proporţional. Vremea în care oamenii ascultau din puţine surse s-a dus. Înainte era un singur post de radio şi altul de TV şi cine prindea ceva de pe la vecini era tare, îşi chema şi vecinii. Acum… e greu de numărat câte surse de gălăgie există. Numai să suceşti butonul de la scala radio undeva prin Bucureşti că sunt trei posturi pe milimetru de scală, pe internet sunt disponibile milioane de posturi, de televiziuni ce să mai zic?

Auzul e alta din binecuvântările majore ale lui Dumnezeu pentru oameni. Doar cine şi-a pierdut auzul poate compara realistic ce înseamnă să trăieşti fără el. Copilul nostru cel mare când a fost protezat şi veneam pe stradă prima dată cu aparatele pe urechi, s-a oprit la un moment dat, a ascultat atent şi întreabă: „Tati dar aud ceva atât de frumos, ce se aude?” Am întrebat: „dar ce auzi că nu e nimic deosebit, nu ştiu ce auzi, poate e un dereglaj al aparatelor?”,” Nu, nu e dereglaj e ceva ca o muzică, ca un piuit!” Atunci am auzit şi eu nişte păsări care ciripeau şi mi-au dat lacrimile. Era super încântat că a auzit acele păsări atât de banale pentru mine încât nu le mai percepea urechea mea, le considera parte din zgomotul natural înconjurător. Pentru el erau importante şi s-a oprit să le asculte. Pentru mine… eram deja obişnuit, nu credeam că e ceva ce merită atenţie. Auzul este o mare binecuvântare, ştiu asta nu doar teoretic, ci pentru că am un copil protezat şi se pare că şi cel mic va trebui protezat cât de curând, pentru că operaţia nu a avut efectul aşteptat.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.