După cum probabil estimați, voi face referire la ceea ce ni se recomandă în Scriptură și găsim cel mai bine surprins de evanghelistul Matei în capitolul 18. Pasaj pe care l-am citit de multe ori cu toții dar pe care aproape tot de atâtea ori l-am încălcat flagrant fie din neiubire, fie din lipsa respectului, fie din necunoștință sau din toate la un loc. Pavel le scrie Galatenilor foarte frumos și elocvent și pentru noi azi „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos.”
Un amănunt care trebuie precizat neapărat este că, orice mustrare sau confruntare aduce întristare. Nu te aștepta ca cel confruntat să zică „oau, munțumesc, de când așteptam asta”. De fapt tot Pavel le aduce la cunoștință celor din poporul său de pe vremea sa, dar și nouă azi că: „orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.” Dar despre această întristare, vindecătoare le scrie și Corintenilor și le zice că ar fi bună dacă e după voia lui Dumnezeu: „În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea.” Deci, nu vă așteptați ca persoana confruntată să țopăie de fericire și respectații dreptul la supărare, întristare și chiar mâniere. Sunt reacții normale în astfel de situații.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.