Spitalul oamenilor sănătoși – II

Mergând spre casă cu el, cu prietenul meu bolnav, cineva ne-a ajuns din urma și a intrat în vorbă cu noi. Era un om care văzuse situația noastră și părea de treabă. Ne-a spus că el știe cum să beneficiem de tratament gratuit  totuși, așa că a apărut o licărire de speranță în inima mea. Cineva totuși ne dădea o șansă, asta era bine.

Omul nostru ne-a explicat cum stă de fapt treaba la SOS (Spitalul Oamenilor Sănătoși) ca un angajat vechi al său. Ne-a lămurit că licoarea e gratuită într-adevăr, dar trebuie să plătim pentru ea. Adică nu poate oricine așa, când vrea, în orice stare, să beneficieze de un leac așa de valoros, trebuie totuși să facă și omul ceva ca să demonstreze că merită tratamentul. Trebuie să vrea și să respecte câteva sute bune de reguli si recomandări și abia atunci leacul își face efectul. Mai clar mi-a spus că vindecarea vine numai dacă ai puterea să te vindeci lor revenindu-le sarcina să spună dacă ești vindecat și prin leacul lor să te păzească cu mare strictețe să nu te îmbolnăvești iar și că leacul le este dat lor, tocmai ca să nu fie risipit aiurea. Prima sa recomandare era să mergem acasă și să luăm ceva bisturiu, pansamente, alcool și alifii și să facem noi partea grețoasă, partea scârboasă a curățirii rănilor.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Să desăvârșească prin suferință

De fiecare dată când sufăr, și nu de puține ori se întâmplă asta, mă gândesc la motivul pentru care Dumnezeu a îngăduit totuși suferința în viața oamenilor și mai ales a credincioșilor, a celor pe care El îi numește fii și fiice. De ce, un Dumnezeu Atotputernic, îngăduie încă în viața copiilor Săi, suferința, deși i-ar fi foarte ușor să o elimine? De ce sunt momente în care suferința e așa intensă, de ajungem să zicem ca Iov: ”mai bine nu mă nășteam”, iar Dumnezeu totuși să o îngăduie?

Nu aș putea spune că fiecare clipă a vieții mele e plină de suferință intensă, cum avea parete Iov în acel segment de viață în are a fost încercat, dar consider viața mea de credință una plină de suferință. Că are urcușuri și coborâșuri intensitatea suferinței e real, dar per ansamblu, viaţa de pe acest pământ este și va rămâne plină de suferință și Scriptura confirmă asta. În consecință, ca oricare alt muritor, mă întreb adesea: De ce e nevoie de suferință?

Unul din versetele cu impact mare la acest capitol este acesta: ”Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care Sunt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor.” Face referire la Domnul Isus Hristos, care a fost desăvârșit prin suferință. Nu intru în dispute teologice sau doctrinare, are cine face asta, dar încerc să gândesc pe baza acestui verset incidența suferinței în viața mea, ca și copil de Dumnezeu.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Ce te faci la necaz?

Eu sunt unul din oamenii care ar vrea să beneficieze de o protecţie specială de la Dumnezeu pentru că sunt copil al său. Aş fi vrut să fiu protejat total, adică imun, la două capitole măcar: ispită şi necaz. Vă daţi seama cum ar fi arătat viaţa fără să fiţi ispitiţi şi fără să aveţi necazuri? Totuşi, Scriptura ne spune din stare că „în lume vom avea necazuri” şi că „potrivnicul nostru dă târcoale ca un leu” aşa că slabe şanse avem să scăpăm de ispită sau de suferinţă câtă vreme suntem în trupul acesta. De aceea, în scrierile care urmează voi medita la suferinţă mai întâi şi apoi la ispită, pentru a descoperi adevăruri despre ele dar şi lucruri practice care să îmi fie de folos.

Există mult necaz pe pământ și poate fi imens de greu un perete mai încolo de tine sau mai ușor după peretele celălalt. Există țări în război, foamete, terorism, ebola etc. Acum în această meditare vreau să vorbesc în special de contextul în care ne aflăm noi ca români și nu la cel general.

Suferința nu este plăcută nimănui. Fie că vorbim de suferinţă psihică, fizică sau spirituală fiecare fuge de ea. Pentru unii suferinţă este imposibilitatea de a îşi cumpăra proaspătul lansat telefon de la Apple, este o suferinţă care altora li se pare nesemnificativă dar unii oameni suferă pentru asta. La extrema cealaltă sunt oamenii despre care putem spune „ăştia chiar suferă” cum ar fi cei cu boli grave, cancere, boli terminale, cum ar fi cei care au în familii astfel de cazuri si trebuie să îi îngrijească, cum ar fi oamenii cu boli psihice, cei cu depresii și aşa mai departe.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Să-ţi plângi de milă

Când a venit la consiliere, Daniela era cu ochii roşii şi faţa umflată de plâns. Băiatul care promisese că ea este unica femeie din lume pe care o va iubi, a găsit o altă femeie unică şi a şters cu buretele relaţia lor de 3 ani de până atunci. Daniela plângea întruna de 2 săptămâni şi cei din familie erau îngrijoraţi tare. Mulţi clienţi au plâns în cabinetul de consiliere dar ca fata asta niciunul, pur şi simplu nu se putea opri. Drama ei era aşa de intensă încât nu mai putea emite judecăţi, nu te puteai înţelege cu ea. Tot, absolut tot din fiinţa ei era legat de „prietenul ei” şi nu aveai cum să atingi ceva şi să nu fie rană acolo. În astfel de cazuri, consilierul tace şi lasă omul să se descarce încercând să empatizezi cât mai vizibil dar fiind atent să nu amplifice dramatismul situaţiei.

După a doua şedinţă am aflat cea mai mare întrebare a Danielei „Ce o să fac eu fără Vlad?” şi legat de ea celelalte inevitabile: „Cu ce am greşit?”, „De ce mă bate aşa de tare Dumnezeu?”, „Când se va termina suferinţa?” etc. Daniela îşi plângea de milă în hohote şi asta nu era prefăcătorie sau teatru ci o suferinţă reală. În minte îmi persista un citat interesant, dar cum să îl spui în asemenea momente: „Suferă oamenii pe front. Suferă în închisori şi în lagăre. Suferă de foame. Suferinţa din amor e un lux. Cella Serghi

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Ai parte de încercări? E posibil să fie de la dragoste.

Am avut cu Timotei o discuţie zilele trecute referitoare la o pedeapsă pe care „o are de ispăşit” care e valabilă până la vacanţa de vară. Printre discuţiile noastre s-a ridicat naturala întrebare: „De ce spui că mă iubeşti dacă mă faci să sufăr?” Am meditat puţin, apoi i-am dat exemplul oii căreia păstorul i-a rupt piciorul (pe care o să o povestesc altădată aici) dar discuţia lui m-a proiectat pe mine într-o meditare privitoare la mine şi dragostea lui Dumnezeu.

De multe ori am gândit că necazul din viaţa mea e o lipsă a intervenţiei divine, o abandonare a mea de către Dumnezeu, o pedepsire a lui Dumnezeu şi de puţine ori mi-a trecut prin minte că ar putea fi o dovadă a dragostei sale pentru mine. De obicei, la fel ca Timotei, fiul meu, am considerat că suferinţa nu are de a face cu dragostea şi că atunci când iubeşti pe cineva nu îl poţi face să sufere. Totuşi, puţina mea experienţă de părinte mă ajută să înţeleg şi relaţia mea cu Dumnezeu altfel.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.