Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci prea iubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn. Psalm 127:2
Aseară în discuţiile cu Ana, soţia mea, am ajuns să discutăm despre zădărnicia multora dintre lucrările omeneşti şi cum am ajuns noi oamenii, să muncim cea mai mare parte a timpului pentru lucruri neesenţiale. Apoi o bună bucată din noapte m-au frământat aceste gânduri şi presimt că va mai dura starea aceasta.
Dumnezeu promite să se îngrijească de nevoile copiilor Săi dar, din păcate, de multă vreme parcă nu mai ajunge această promisiune şi mai ales nu ne mai mulţumim cu ceea ce Dumnezeu a promis că ne va da pe pământul acesta, adică hrana din fiecare zi şi îmbrăcăminte. Noi vrem mai mult, mult mai mult şi asta tare ne costă. Ne costă efort şi durere, ne costă separare de soţ/sotie, copii, biserică, ne costă oboseală şi extenuare, ne costă frustrare şi neîmplinire, toate, pentru că nu ne mai ajunge ceea ce Dumnezeu se oferă să ne asigure.
Când noi oamenii vedem că putem realiza atâtea lucruri cu mâinile sau cu mintea noastră,parcă promisiunea lui Dumnezeu prin Domnul Isus din Matei 6 cu 25 se estompează şi încet, încet, nu mai suntem conştienţi de ea, aproape nu ne mai interesează doar atât, pentru că noi credem că prin puterile noastre putem obţine mai mult şi mai bun. Mare dreptate avea bunicul Vasile când spunea: „păi ce, te îmbraci cu două cămăşi? Sau ai două guri?” el vedea în înţelepciunea sa câştigată de-a lungul vieţii zădărnicia muncii pentru lucruri neesenţiale.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.