„Spune-mi ce prieteni ai, ca să îţi spun cine eşti” sau varianta cealaltă „Spune-mi cine eşti ca să-ţi spun care îţi sunt prietenii” Sunt maxime destul de des auzite de noi şi izvorâte din realitatea vieţii. Relaţiile pe care le avem ne formează ca oameni, ne influenţează viaţa pe pământul acesta dar şi pentru eternitate. Dacă ne însoţim cu oameni răi vom deveni răi, dacă ne însoţim cu oameni buni avem şanse mari să devenim asemenea.
Când eram doar un „ţânc” părinţii îmi făcuseră o listă cu copiii cu care nu trebuia să fiu văzut. Nu ştiu cât de corectă era faza, dar dorinţa lor era ca eu să nu mă însoţesc cu copii care să mă „strice” şi pe mine. Cum eram văzut cu cei de pe listă cum eram adus „la judecata poporului” cum îi plăcea mamei să zică. Şi dăi morală, şi dăi până „îmi băgam minţile în cap”. Ei voiau cu tot dinadinsul ca acei copii să nu mă tragă în stilul lor de viaţă şi în valorile lor. Bineînţeles că eram supărat, ăia erau cei mai jucăuşi copii, cei mai nonconformişti, cei mai atrăgători parteneri de joacă, ştiau multe jocuri (că doar cu asta se ocupau cam toată ziua), făceau multe prostii şi erau plini de viaţă , aşa că eram supărat de interdicţia primită. Acum, când şi eu am copii, văd cât de mult contează care sunt prietenii copilului meu, nu aş dori ca el „să se înhăiteze” cu din ăştia „care bat pietrele prin oraş”. Vreau ca el să crească frumos şi pentru asta sunt nevoit să-i pun ceva bariere în relaţii, să-l opresc de la unele şi să-l încurajez la altele.