Ca şi copil am fost adesea avertizat cu privire la faptele pe care le fac, ca nu cumva acestea să atragă asupra mea repercusiuni negative. Părinţii şi bunicii îmi spuneau aproape la toate faptele consecinţele şi îmi cereau să mă feresc de cele rele. Bineînţeles că nu am fost eu un sfinţişor dar asta m-a ţinut departe de multe necazuri în care intrau alţi copii şi alţi tineri. Pot zice că cele considerate atunci „majore” nu le-am încălcat din dragoste sau teamă de părinţi, din respect pentru Dumnezeu şi din respect pentru oameni. Aşa se face că niciodată nu am fumat, chiar dacă o dată am fost prins culegând „chiştoace”, se nimerise la prima încercare să fiu văzut de bunicul meu. Ce a urmat… îmi roşeşte şi acum faţa dar îmi zvâcnesc şi degetele. A fost singura dată în care „m-a altoit bunicu”. Aşa se face că niciodată nu m-am îmbătat, că nu am avut nici o aventură sexuală, că nu am venit niciodată bătut acasă sau vreun copil cu capul spart de mine. Aşa a făcut Dumnezeu ca să fiu păzit de astea dar principiul a fost acesta. Am fost responsabilizat de consecinţele faptelor mele.
Nu toţi copiii cu care am crescut au fost la fel. Unii… erau „focul lui Dumnezeu” cum zicea bunica. Deşi primeau acelaşi „set de instrucţiuni” la unii „prindea” la alţii nu. Dumnezeu ştie de ce om fi atât de diferiţi, dar îi apreciam tare pe cei care aveau curajul să facă şi trăsnăi. Îi vedeam curajoşi, nonconformişti şi mari cuceritori de fete. Unul din cei cu care am crescut îmi amintesc că a ajuns să aibă de a face şi cu poliţia. Păi când ajungeai pe vremea aia să ai poliţia la poartă, să vină nenea poliţaiul să „te întrebe de sănătate, aveai porţia de bătaie şi morală asigurată pe o perioadă bună de vreme. Totuşi unii oameni nu sunt conştienţi de responsabilitatea pentru faptele lor.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.