Noi ne temem dar ei nu

Mă uit cu interes la frământarea mare provocată de oamenii care vin dinspre Siria, spre Europa. Am rezerve în a îi numi imigranți, pentru că, din relatările de presă, se pare că nu vin cu atitudine de om care cere sprijin, ci cu atitudine de stăpân pe situație. Nu generalizez dar din ce difuzează mass-media asta se vede.

Va fi o mare provocare pentru creștini, însăși decizia asupra poziției celei mai bune de adoptat, ca să nu mai zic de dificultatea interacţionării cu ei. Criza imigranților, are în ea și pericol și multe oportunități. Pentru a profita de aceste oportunități, mă refer aici la a arăta mila lui Hristos, trebuie să înțelegem despre oamenii aceștia două lucruri majore. Primul e că nu au ce pierde și celălalt e că nu e vina lor că s-a întâmplat asta.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Creștinismul adormit vs Islamismul energizat

Din nou încercă să merg în vârful degetelor și sper să îmi iasă. O chestiune foarte foarte sensibilă și care nu are cum să placă tuturor, este cea referitoare la valul de refugiați islamici care vin spre Europa, implicit România. Se vorbește foarte mult zilele astea pe această temă și eu îmi voi spune câteva gânduri, pornind de la dezavantajul clar, că nu sunt nici ziarist, politolog, sociolog sau analist militar. Oricum, se pare că toată lumea s-a specializat în imigrație, așa că, printre ultimii care are un cuvânt de spus, sunt eu.

Pornesc meditarea mea de la o întrebare a unei domnișoare venită prin pagina de consiliere: ”Domnul Teo, este păcat să mă căsătoresc cu un musulman? Am încercat să îl prezint pe Hristos, dar el nu îl acceptă. Cum putem să ne căsătorim în acest caz?” Poate vă închipuiți că întrebarea e extrem de rară, dar nu e așa. Sunt multe fete credincioase, că invers nu am întâlnit cazuri, care vor să se căsătorească cu musulmani. De la această întrebare, am pornit discuții interesante, dar am si colectat informații despre islam, din alte surse decât media, așa că voi încerca, cât de delicat pot, să spun câteva cuvinte.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.