De multe ori am auzit vorbindu-se despre lupta credinței și de cele mai multe ori, a fost prezentată ca lupta creștinului de zi cu zi cu ispitele, necazurile, neajunsurile și alte stări care țin de viața noastră individuală. De asemeni, am auzit multe persoane declarând că „au o luptă” cu soțul, soția, copiii sau alte persoane, încercând prin asta să spună, cât sunt de implicate în convingerea celor din casele lor, despre necesitatea pocăinței. Lupta credinței, mie mi-a fost prezentată și așa am crezut multă vreme, că ar fi totalitatea zbaterilor din viața de zi cu zi, rezultate în urma încercării de a trăi corect și Biblic. Undeva este adevărat, e o luptă imensă uneori și suntem chemați să o purtăm. Totuși, azi vreau să privim diferit lupta, dacă ne este permis.
lupta credintei
Credinţa nu e naturală
Şi eu, ca mulţi alţii, o perioadă mare de timp am crezut că venind la Hristos viaţa mea o să fie mai uşoară, mai comodă, că mă voi simţi mai bine, că viaţa de credinţă va fi uşor de trăit. Am sperat cumva ca pocăindu-mă să scap de ameninţarea iadului şi viaţa mea să fie îmbunătăţită magic şi gustul pentru păcat să dispară deodată şi chiar speram la un moment dat să devin in „sfântuleţ” imediat după botez. Credeam că voi sta tot cu mâinile pe sus prin biserică lăudându-L pe Dumnezeu şi bucurându-mă zi de zi de victoriile bătăliilor.Amarnic aveam să mă înşel. Datorită încredinţărilor mele greşite, înţelese greşit dar şi primite eronat de la învăţăcei, am avut dezamăgiri mari.
În perioada de după botez am plutit vreo lună aşa prin viaţă cu încredinţarea asta, deja mă simţeam superior că magia s-a produs. Prima cădere avea să fie similară cu trezirea la realitate. O cădere cruntă, zdrobitoare, umilitoare. Avea să descoper că „magia” nu a ţinut sau că nu era acolo nici o magie. Pfiii ce încurcătură? Păi mi se spusese că odată întors la Hristos viaţa de credinţă va fi una a curăţiei, că iertarea va fi simţită deplin, că nu voi mai avea gust pentru păcat, că drumul împreună cu Isus este uşor şi astea rând pe rând au căzut. Am început să trăiesc o viaţă formalistă, conformistă. Nu mă regăseam deloc în ce făceam dar îmi era ruşine să dau înapoi. Cumva… fusesem minţit cu privire lacredinţă, nu era aşa cum mi se spusese sau cum înţelesesem eu.