Creștere spirituală fără Biblie? (II)

Continuând gândurile mele de aici am găsit multe modalități prin care ne-ar place să creștem spiritual, pentru că le practicăm deja. Unele din ele sunt adevărate otrăviri, altele mașinării super-complicate, iar altele mici copilării în care credem cu toate că nu au adus rezultate deloc. O să mă rezum la cele care sunt mai importante deoarece că sunt mai dăunătoare sau răspândite pentru a nu întinde acest subiect prea mult.

Oamenii preferă vedetele. Scriam ieri că preferăm mâncare mestecată și se pare că avem o poftă nebună de a o îngurgita pe cea mestecată de vedete. E pur și simplu o alergare și o sete nebună după interpretări personale ale unor oameni considerați hăruiți. Ei bine, unii dintre acei oameni nu pot fi considerați vinovați își fac datoria față de Dumnezeu și față de semeni, alții pot fi învinuiți lesne de „afaceri cu Biblia”, dar peste toate acestea problema mare este la mine ascultătorul și căutătorul lui însetat. Adesea ne plângem că la noi în biserică nu e învățătură bună, că nu e destulă, că nu e tare suficient sau mestecată bine, dar uităm că hrănirea trebuie făcută acasă nu la biserică. Viața noastră nu e o alergare permanentă din restaurant în restaurant, ci rare ori ne permitem să mergem la restaurante, în celelalte zile mâncăm acasă ceea ce ne gătim. Cam așa stau lucrurile și aici, trebuie să mâncăm acasă nu să alergăm de la predicator la predicator.

Citește mai mult

De ce nu ne mai plac predicile

Fie că oamenii frecventează o biserică fie că vin „din an în paşti”, fie că biserica e ortodoxă, catolică sau din cele neoprotestante slujitorii bisericii se confruntă cu o problemă comună care e tot mai evidentă, oamenilor nu le mai plac predicile. Drept urmare unii le critică, alţii nu le împlinesc iar alţii le ocolesc. Predicile au devenit partea plictisitoare din slujba de la biserică.

În bisericile neoprotestante oamenii preferă tot ce se întâmplă până la predică: închinare, cântare, poezii, meditaţii, programe de copii, coregrafie etc şi când vine timpul de predică unii ies şi duşi sunt, alţii stau pe hol cu copiii, alţii butonează telefoanele sau cei mai evlavioşi citesc continuu în biblie sau cartea de cântări. Oricare ar fi ocupaţia în timpul mesajelor asta arată o „neplăcere” faţă de predici.

În bisericile ortodoxe şi catolice predicile capătă alte valenţe. Datorită stilului lor de slujbă accentul cade pe sacralitatea actului în sine şi mai puţin pe mesaje pe care cunoscuţii îmi mărturiseau că nici nu se străduiesc să le înţeleagă (nu generalizez) oamenii merg la biserică şi iau totul în ansamblu nu se focalizează pe fiecare element al slujbei ci pe slujbă ca ansamblu. Aşa că absenteismul e foarte ridicat şi cei ce merg la slujbe nu „notează” preotul ci iau totul „la pachet” unii aleg să nu vină deloc alţii vin dar nu disecă nimic dar există şi oameni care sunt apropiaţi bisericii sau peoţilor şi sunt interesaţi de ceea ce se predică pentru că vor să-şi corecteze viaţa.

Una peste alta, oamenii cărora le plac predicile sunt tot mai puţini. De ce oare?

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.