Ce mai titlu!?!? Dar e o realitate. Scriam ieri şi alaltăieri despre modul în care copiii ajung să trăiască o viaţă, de fapt ca o extensie a vieţii părinţilor şi trăirea asta în prizonierat aduce mari bătăi de cap. Teoretic, fizic, omul este liber să scape, practic, psihic şi spiritual îi este greu dacă nu imposibil. Asta duce la conflicte pe multe nivele: cu sine, cu părinţii, cu soţul sau soţia, cu generaţia de după şi mai ales cu Dumnezeu.
Una din sursele clare de conflict între generaţii este tocmai dorinţa părinţilor de a trăi prin copiii lor. Conştient sau inconştient, direct sau indirect copiii vor dori în permanenţă să se scuture de o robie pe care cei mai mulţi dintre ei nici nu o identifică, dar o trăiesc din plin. Am avut ocazia să citesc şi să văd mulţi copii răzvrătiţi, dar la acea vreme nu am înţeles cauza răzvrătirii lor. Atunci o vedeam ca pe o inconştienţă. „Cum mă, să primeşti tot ce doreşti, să fii acceptat în casă şi să nu fii ascultător, să nu asculţi cerinţele părinţilor?”. Acum însă înţeleg o parte din „răzvrătiţi”. Prea adesea părinţii aplică „regula de aur”. Regula de aur e dominantă azi în aproape toate domeniile vieţii şi este: „Cine are aurul face regula”. Aţi auzit vreodată expresii „cât eşti în casa mea şi mănânci la masa mea faci cum spun eu” sau „măi nesimţitule, de asta bag eu bani în fundul tău?” sau „dacă nu te duci la medicină eu nu te mai ţin în şcoală, te duci la muncă”? Aţi auzit vreodată? Vă sunt cunoscute? Ei bine, ele fac parte din normele de aplicare ale „regulii de aur”.