Din păcate mult prea des am auzit întrebarea aceasta de la femei creştine. Există „case” în care violenţa e mod de viaţă. Fie că este vorba de violenţă fizică, psihică sau de altă natură. Multe femei trăiesc în violenţă pentru că au un soţ abuziv dar şi pentru că habar nu au ce este de făcut în asemenea situaţii sau pentru că sunt îndoctrinate greşit cu privire la relaţiile familiale.
Reacţia noastră naturală, pusă în noi de Dumnezeu, este ca atunci când ne atingem de un obiect fierbinte să retragem mâna imediat. Asta se întâmplă aproape automat, nu trebuie să te gândeşti jumătate de oră dacă e bine sau nu să ţii mâna n locul în care te va răni grav. Dumnezeu a pus în noi capacitatea asta de a ne feri de situaţiile periculoase pentru a ne proteja. La fel se întâmplă şi dacă alunecăm şi suntem în pericol să cădem de undeva, ne prindem cu toată puterea de ceva care ne-ar putea ţine. În felul acesta ne protejăm şi asta e o lege divină pusă în noi.
Dacă e să vorbim de alt gen de pericole mai puţin iminente tot cam aşa reacţionăm. Un om conştient şi echilibrat dacă ştie că fumatul îi face rău va renunţa la ţigară, chiar dacă pentru unii este foarte greu totuşi vor face eforturi să renunţe. Dacă ştie că un anumit gen de mâncare îi face rău inimii bolnave atunci cel responsabil va renunţa la acele grăsimi de care tot vorbeşte doctorul doar să protejeze cât mai mult inima. Ce se întâmplă însă în cazul relaţiilor pline de violenţă din familiile multor persoane?
