…. să placă nevestei

Dar cine este însurat, se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei. 1 Corinteni 7:33

Realitatea traiului zilelor noastre și realitatea vieții de biserică actuale și mai ales tema abordată zilele trecute despre slujire și acordul partenerului pentru asta, m-au făcut inevitabil să meditez și la aspectele acestea foarte delicate ale relației de căsătorie. Pavel le scrie corintenilor, în încercarea sa de a îi învăța câte ceva despre viața de credință, multe instrucțiuni însă unele din recomandări sunt legate de căsătorie. Nu voi aborda spectrul larg al situației în care se aflau corintienii la începutul vieţii lor de credință, ci unul specific al priorității, considerate oarecum logice, fireşti,  de a plăcea soției, iar mâine vom privi la latura cealaltă, despre prioritatea soției de a plăcea soțului.

Dacă o luăm încet, la pas, de când se înfiripă relația de dragoste observăm lejer, că unul din cei mai importanți factori pentru îndrăgostit este să placă iubitei sale. Pentru a plăcea iubitei face multe lucruri, unele din ele normale, altele extraordinare și uneori unele mincinoase doar, doar să placă acelei femei pe care dorește să o cucerească. Asta înseamnă în primul rând o grijă deosebită la igiena sa personală și a hainelor pe care le poartă dar și o îngrijire privitor la aspect („pe vremea mea” semnul era că se dădeau băieții cu gel de păr), alegerea vorbelor cu grijă, punctualitatea la întâlnire, alocă timp generos iubitei sale, poate prea generos, unii se pocăiesc subit, alții își atribuie chiar recorduri care l-ar face invidios și pe un pilot de formula 1 sau pe un luptător de K1. Se consumă litri buni de parfumuri, se epuizează și oferta aia aiurită cu mii de SMS-uri de pe telefonul mobil chiar dacă anterior din 2000 rămâneau nefolosite toate, se duc și bănuții mult mai repede pentru că e nevoie ba de un suc, ba de o prăjitură sau de vreo masă romantică pe undeva.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.