Întâlnind o varietate mare de oameni la şedinţele de consiliere, am o varietate mare de subiecte de discuţie cu ei, dar şi o varietate mare de păreri, pe diferite teme. În mod aproape previzibil una din discuţiile pe care trebuie să le port este cea referitoare la răutatea oamenilor. Bineînţeles că se exclud de regulă, persoanele implicate în conversaţie şi de obicei, „ceilalţi” sunt răi şi capabili de rău şi cei prezenţi sunt, măcar puţin mai buni.
Răutatea oamenilor este vizibilă şi incontestabilă şi a fost abordată de mulţi oameni în scrierile lor. Unii o pun pe seama mediului de trai sau de dezvoltare, alţii o pun pe seama anturajului, alţii pe seama suferinţei şi unii au încercat să o pună în categoria bolilor. Răutatea de care sunt capabili oamenii este înspăimântătoare. Oamenii sunt capabili să mângâie cu o mână şi să ucidă cu cealaltă. Oamenii sunt capabili să chinuiască pe ceilalţi, să omoare în numele dragostei şi al păcii. Sunt capabili să ducă răul la extreme pe care nu ni le închipuim.