Nu este deloc o noutate că bisericile locale neoprotestante din ţară duc lipsă de slujitori sau măcar sunt în deficit. E foarte cunoscut fenomenul „bisericile de pe sate” sau cel nepotrivit numit „misiunea de pe sate” dar chiar şi în bisericile mari cu excepţia oraşelor universitare şi a altor câteva,care au aflux de oameni tineri pentru studii sau muncă, au un deficit de lucrători şi mult mai greu ca înainte se „angajează” oamenii în lucrare. Cu alte cuvinte vrem sau nu vrem, avem de a face cu un deficit al oamenilor care să lucreze şi asta e o realitate care nu se poate contesta care are ca rezolvare câteva variante. Mă voi referi doar la unele din ele pe care le consider riscante datorită efectului pe care mai devreme sau mai târziu îl vor avea. Ce opţiuni are biserica în faţa crizei de oameni?
Să admită criza de slujitori şi să acţioneze în consecinţă.
Asta ar însemna o stare sinceră înaintea lui Dumnezeu cu această dilemă dar şi paşi practici în vederea conceperii de strategii cu privire la viitorii slujitori. Duhul lui Dumnezeu va lucra şi va da viziune celor care stau înaintea lui Dumnezeu pentru lumină în acest sens. O biserică fără strategie la acest capitol, chiar dacă efectele sale se vor vedea doar după mulţi ani, e condamnată la următoarele variante omeneşti sau la aşteptarea unui miracol din partea lui Dumnezeu, miracol pe care multe biserici îl aşteaptă şi nu mai vine, nu vine pentru că deşi Dumnezeu face minuni El ne vrea lucrători împreună cu El. Asta e varianta pozitivă, cea mai bună. Dar mai există încă minim trei variante „de urgenţă” care nu sunt tot aşa de fericite.