Criza de slujitori

Nu  este deloc o noutate că bisericile locale neoprotestante din ţară duc lipsă de slujitori sau măcar sunt în deficit. E foarte cunoscut fenomenul „bisericile de pe sate” sau cel nepotrivit numit „misiunea de pe sate” dar chiar şi în bisericile mari cu excepţia oraşelor universitare şi a altor câteva,care au aflux de oameni tineri pentru studii sau muncă, au un deficit de lucrători şi mult mai greu ca înainte se „angajează” oamenii în lucrare. Cu alte cuvinte vrem sau nu vrem, avem de a face cu un deficit al oamenilor care să lucreze şi asta e o realitate care nu se poate contesta care are ca rezolvare câteva variante. Mă voi referi doar la unele din ele pe care le consider riscante datorită efectului pe care mai devreme sau mai târziu îl vor avea. Ce opţiuni are biserica în faţa crizei de oameni?

Să admită criza de slujitori şi să acţioneze în consecinţă.

Asta ar însemna o stare sinceră înaintea lui Dumnezeu cu această dilemă dar şi paşi practici în vederea conceperii de strategii cu privire la viitorii slujitori. Duhul lui Dumnezeu va lucra şi va da viziune celor care stau înaintea lui Dumnezeu pentru lumină în acest sens. O biserică fără strategie la acest capitol, chiar dacă efectele sale se vor vedea doar după mulţi ani, e condamnată la următoarele variante omeneşti sau la aşteptarea unui miracol din partea lui Dumnezeu, miracol pe care multe biserici îl aşteaptă şi nu mai vine, nu vine pentru că deşi Dumnezeu face minuni El ne vrea lucrători împreună cu El. Asta e varianta pozitivă, cea mai bună. Dar mai există încă minim trei variante „de urgenţă” care nu sunt tot aşa de fericite.

Să găsească o soluţie temporară echilibrată şi conformă.

Când eşti ca biserică în criză de lucrători, când ai lucrări „descoperite” poţi să faci două lucruri pe termen scurt. Fie desfiinţezi acea lucrare, fie cauţi cel mai bun om disponibil pentru acea lucrare. Omul potrivit dacă exista, probabil era pe lucrare deja, dar uneori se mai fac presiuni şi mai acceptă unele persoane considerate „potrivite” să preia temporar anumite responsabilităţi. Varianta a doua, deloc străină nouă, este renunţarea la anumite lucrări sau închiderea anumitor biserici considerate „prea mici” Odată ajunsă în această situaţie o biserică locală deja e foarte limitată la acţiune dar cred că Dumnezeu poate găsi oameni.

Să accepte oameni nepotriviţi.

Iar situaţie frecvent întâlnită. Singurii oameni care au acceptat să lucreze sunt unii care nu au lucrat, care atâta vreme cât au existat braţe de lucru au fost ocoliţi şi care dintr-o dată devin buni când nu mai are cine face treaba. Trimiterea lor e foarte riscantă. Principiul „decât nimeni mai bine ăsta” e tare păgubos şi va produce pagube mari mai devreme decât credem. Compromisul în lucrare nu este permis dar iarăşi nu ştiu ce e mai bine de făcut între compromisul acesta şi a lăsa lucrarea nefăcută. Cu toate acestea multe persoane nepotrivite acelei slujiri mişună prin biserici şi roadele acestui fapt nu se vor lăsa aşteptate.

Să încarce pe cei care lucrează deja.

Vorba românească zice: „În calul în care trage baţi la nevoie” şi se potriveşte perfect în biserici. Fiecare biserică are câţiva oameni destoinici, implicaţi, activi care fac treaba cât de bine pot, o fac cu drag şi pasiune şi uneori aceştia mai au şi darul de a se face plăcuţi. Astfel de oameni ajung uşor idealizaţi şi apreciaţi (pe merit zic eu) dar sunt şi primii cai care vor lua bătaie când e nevoie de implicare. Pe unul care ştii că niciodată nu s-a implicat nu te mai duci să-l presezi, te duci tot la cel care face ceva. Aşa se ajunge ca oamenii care sunt implicaţi să fie supraîncărcaţi şi asta nu temporar ci definitiv.

Pentru că e văzut bine, pentru că nu vrea să dezamăgească, pentru că nu vrea ca lucrarea să sufere, pentru că nu vrea să dezamăgească păstorul sau conducerea bisericii, acest fel de om va accepta provocări peste capacităţile sale deşi ştie, experimentează factorul nociv al acestora în fiecare zi.

În acest fel în biserică aprecierea pentru acel om creşte, dar el începe să consume foarte multe resurse pentru a face acele lucrări. Începe să sacrifice timpul personal cu Dumnezeu, începe să sacrifice soţia, începe să sacrifice copiii, începe să slăbească. Nimeni nu ia in calcul prăbuşirea sa, pentru că omul îşi face treaba sa şi pe a altora fără să comenteze. În plus nu are voie să spună că a obosit, ar produce dezamăgire aşa că singura variantă disponibilă pentru el e să tragă şi să facă treaba şi să caute satisfacţii, singurele care îi mai rămân, în aprecierile altora sau în speranţa că Dumnezeu va răsplăti.

La un moment dat, acei oameni faini se prăbuşesc sub greutate. Prăbuşirea lor poate veni din multe părţi, când ai o greutate de cărat pe un teren periculos şi mai eşti şi obosit şi o gâdilătură te poate face să te prăbuşeşti. Ştiaţi că din biserici lucrătorii sunt categoriile de oameni care intră cel mai frecvent în depresii? Ştiaţi că lucrătorii sunt cele mai expuse categorii de membri la ispită. Da oamenii pe care îi credeţi tari, care vă dau învăţătură, care vă slujesc, pentru are aveţi admiraţie, ei, oamenii aceia dacă sunt supra încărcaţi vor pica şi unii nu se vor mai ridica.

Nefericite variante de rezolvare a lucrurilor avem pe termen scurt. Continuăm mâine cu variantele „pre-pay”

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.