Când Dumnezeu te verifică la teme

„Sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos.” 1 Petru 1:6

Când eram elev, una din sarcinile mele ca elev erau temele, pentru care nu aveam scăpare deloc, trebuiau făcute chiar dacă o zi nu mergeam la şcoală, aveam datoria să merg la un coleg şi să aflu ce anume avem „de scris”. Uneori temele erau uşoare dar de cele mai multe ori temele erau grele pentru că era vorba de lucruri noi, învăţate în acea zi sau de puţină vreme care trebuiau aplicate sub multe combinaţii. Temele erau verificate şi notate de profesori fără indulgenţă. În clasă mai era indulgenţă dar la teme nu.

Nu s-a întâmplat de multe ori să merg cu temele nefăcute, dar fiecare caz îl am viu în minte şi acum. Primul incident a fost prin clasa a 3-a, când nu ştiu dacă a fost vina, mea dar îmi amintesc că mai bine de jumătate de clasă am stat în genunchi pe hol cu mâinile sus. Ce ruşine am tras, ce umilit m-am simţit, ce mult am plâns e greu de descris, un lucru însă îl ştiu bine, până în clasa a 4-a, niciodată nu mi-a trecut măcar prin căpşorul meu de elev, să mă duc cu tema nefăcută. Nu voiam să am iar de a face cu asprimea doamnei învăţătoare, care de altfel era un om extraordinar. Din acel moment pentru mine temele au devenit ceva care nu se negocia şi asta m-a ţinut multă vreme, amintindu-mi acum doar încă un incident de felul acesta la care nu am fost prins dar care cred că m-a slăbit câteva kilograme bune. Se apropie profesoara de banca mea cu fiecare elev pe care îl verifica, toată clasa o încercase şi cum stăteam ultimul din punctul din care ea începuse verificările, agonia mi-a fost imensă, dar am scăpat că undeva la colegul dinaintea mea cineva a chemat-o urgent.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.