Îmi propun ca în următoarele meditări, să abordez frica. Şi dacă Dumnezeu va da putere, voi scrie despre frică în general, despre cele mai răspândite frici ale oamenilor şi mai ales despre stări anxioase care se deosebesc clar de frică.
Care e diferenţa dintre frică şi anxietate? Frica e ceva pus în noi „din fabrică”. Dumnezeu a pus în noi această emoţie puternică, pentru protecţia noastră. Ea face ca, în situaţii periculoase, să fim pregătiţi să ieşim. Se accelerează bătăile inimii, auzul, văzul, mirosul şi toate simţurile se „ascut”, muşchii de contractă, ţi se face „pielea de găină”, se secretă adrenalină şi nonadrenalină şi eşti pregătit pentru a ieşi din zona periculoasă sau pentru a limita pagubele. Unii o iau la fugă, alţii se împietresc. Totul pentru a limita pagubele situaţiei periculoase. De obicei, emoţia fricii, se citeşte pe faţă prin ochii larg deschişi şi gura deschisă, dar nu este obligatoriu. Ce este important: emoţiile şi stările acestea, trec odată cu depăşirea pericolului. Încet încet, după ce a trecut pericolul omul iese din starea de frică şi revine la normal. Până aici am vorbit de frică pentru a o identifica clar.