Frică şi anxietate – Să începem

Îmi propun ca în următoarele meditări, să abordez frica. Şi dacă Dumnezeu va da putere, voi scrie despre frică în general, despre cele mai răspândite frici ale oamenilor şi mai ales despre stări anxioase care se deosebesc clar de frică.

Care e diferenţa dintre frică şi anxietate? Frica e ceva pus în noi „din fabrică”. Dumnezeu a pus în noi această emoţie puternică, pentru protecţia noastră. Ea face ca, în situaţii periculoase, să fim pregătiţi să ieşim. Se accelerează bătăile inimii, auzul, văzul, mirosul şi toate simţurile se „ascut”, muşchii de contractă, ţi se face „pielea de găină”, se secretă adrenalină şi nonadrenalină şi eşti pregătit pentru a ieşi din zona periculoasă sau pentru a limita pagubele. Unii o iau la fugă, alţii se împietresc. Totul pentru a limita pagubele situaţiei periculoase. De obicei, emoţia fricii, se citeşte pe faţă prin ochii larg deschişi şi gura deschisă, dar nu este obligatoriu. Ce este important: emoţiile şi stările acestea, trec odată cu depăşirea pericolului. Încet încet, după ce a trecut pericolul omul iese din starea de frică şi revine la normal. Până aici am vorbit de frică pentru a o identifica clar.

Acum să vedem care e treaba cu anxietatea. Deşi în Biblie nu sunt diferenţiate folosind termenii moderni, veţi observa că cel mai adesea, Scriptura face referire la anxietate folosind cuvintele de frică sau/şi îngrijorare. Pentru a înţelege anxietatea, trebuie să o comparăm cu frica sau să le punem alături. În general trăirile sunt aceleaşi, doar că anxietatea se referă la o primejdie presupusă şi nu la una reală în acel moment. E o anticipare a unei primejdii, care poate exista sau nu, anticipare care ne face să trăim aproximativ aceleaşi stări. Dacă frica are la bază un motiv real , anxietatea unul posibil, care de cele mai multe ori nu va exista în realitate. Frica este de scurtă durată, pentru că va trece odată cu pericolul, pe când anxietatea e de lungă durată şi poate dura la infinit devenind cronică, întrucât pericolul nu e real, ci anticipat. Frica se manifestă preponderent fizic, când te atacă un câine de exemplu, psihologic nu stai să analizezi expresia sa facială, dacă îl poţi îmblânzi sau alte chestii, pur şi simplu se secretă adrenalină şi corpul se pregăteşte să o zbughească sau să lupte. La anxietate, sunt preponderente manifestările psihice, neliniştea, îngrijorarea, teama etc.

Sper că am putut explica clar ce sunt cele două pentru a putea trece mai departe. Frica nu este deloc ocolită de Scriptură şi nici anxietatea, mai mult, frica, teama şi anxietatea sunt foarte studiate şi astăzi de oameni de ştiinţă, pentru că au un rol foarte mare în viaţa oamenilor. Frica, spuneam că e pusă în noi de Dumnezeu şi e naturală, dar cu timpul a „involuat” în anxietate, o boală a secolului în care trăim. De la ceva bun, menit să ne scape de primejdie sau să limiteze pagubele a ajuns o boală, un cancer, care ne distruge. În loc să ne salveze, ne omoară. Asta este o consecinţă a păcatului. Găsim prima frică a omului în Eden. Omul se ascunde de Dumnezeu, de frică, prin grădină şi recunoaşte starea de frică. Nu a luat bătaie de la Dumnezeu niciodată, nu l-a pedepsit Dumnezeu niciodată, frica a venit în omenire odată cu păcatul şi va rămânea câtă vreme va exista păcat. De aceea în scrierea viitoare voi aborda frica de Dumnezeu prima dată.

De multe se tem oamenii şi de multe lucruri se îngrijorează. Îngrijorarea, pentru că am ajuns la temeri, e anxietatea din termenii moderni. E teama de ceva ce s-ar pute întâmpla. Ei bine, ne e frică de multe situaţii în viaţă. Unele din frici sunt normale: de animale fioroase, de un incendiu care are loc, de un accident care a început să se întâmple, de a nu cădea, teama de înălţime etc.

Fricile au trei origini majore toate subordonate fricii iniţiale: experienţele traumatizante, cum sunt accidentele de orice fel, incendiile, inundaţiile etc, experienţele stresante cum ar fi zboruri repetate cu avionul, călătorii dese cu maşina etc şi efectul retroactiv – acea senzaţie că ai scăpat de data asta. Frica care apare după ce a trecut pericolul. Toate descind din păcat şi se finalizează în teama cea mai mare – teama de moarte.

Fricile sunt sănătoase, atâta timp cât ne sunt de folos, pentru a ne proteja. În momentul în care fricile ne fac rău, când fricile se instalează în viaţa noastră şi nu mai pleacă ele nu mai sunt bune pentru noi ci toxice. În situaţiile când ne e frică de lucruri ipotetice, când ne temem de situaţii viitoare deja vorbim de frică, anxietate, îngrijorare care ne dăunează. Sper ca prin această serie de meditări să ne înţelegem mai bine fricile şi să putem să le depăşim, să putem să le încredinţăm lui Dumnezeu pe cele care ne ruinează viaţa. Vom descoperi cât de mult trăim din frică, câte lucruri facem de frică şi vom învăţa să controlăm noi frica şi nu ea pe noi. Dumnezeu ne face oferta să se ocupe El de fricile noastre şi dacă învăţăm şi acceptăm asta, vom putea să ne facem viaţa puţin mai frumoasă, prin puterea şi ajutorul Său.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.