Dar un Samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el, şi când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile, şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han, şi a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului, şi i-a zis: „Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui, îţi voi da înapoi la întorcere.” Luca 10:33-35
Mă întreb uneori dacă biserica locală mai este acel loc în care oamenii răniți să găsească mângâiere și alinare pentru rănile lor. Oamenii salvați de Hristos vin în Biserică sau sunt aduși, cu răni pe ei, vin cu traume, vin cu obiceiuri, vin cu tot ce au experimentat o viață întreagă până la convertire și biserica ar trebui să fie mediul prielnic pentru vindecarea lor.
Mulți vor spune că Hristos îi vindecă și accept asta dar vindecarea vine în cele mai multe cazuri prin noi oamenii. Un om cu relații frânte va avea nevoie de relații sănătoase, un om cu vicii și patimi va avea nevoie de oameni care trăiesc în curăție lângă el, un bărbat care se luptă cu homosexualitatea va avea nevoie de bărbați care trăiesc o viață curată și o dragoste curată în anturajul lor, oamenii care au patima curviei trebuie să găsească în biserică anturajul unor oameni care iubesc ca Hristos, cine are patimă cu alcoolul are nevoie în biserică de oameni echilibrați și cu dragoste, un adolescent rebel are nevoie de anturajul și părtășia unor tineri care au un duh învățabil și tot așa.