Fii diferit – Fii mulţumit

Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. 1 Timotei 6:6

Probabil una din cele mai mari capcane ale omului modern este nemulţumirea. Suntem stârniţi mereu şi mereu să nu mai fim mulţumiţi cu ce avem. Cei mai mulţi oameni sunt nemulţumiţi din fire, ce astăzi îi satisface, nu mai este de ajuns mâine. Pe acest amănunt se bazează şi o parte din succesul comerţului actual. Omul nemulţumit va cheltui mai mult şi mai mult pentru a îşi vedea inima satisfăcută. Aşa se face că mulţi dintre noi nu avem strictul necesar ci mult mai mult. Aşa se face că mulţi dintre noi am vrea să fim în top când e vorba de posesiuni şi confort. Nu ne mai mulţumeşte decentul şi ca să nu pară ciudat ridicăm standardele.

Nivelul de trai e una din pretenţiile moderne care măsoară gradul de mulţumire al oamenilor. Dorinţa inevitabilă este spre a creşte nivelul de trai spre condiţii mai bune, mai confortabile, mâncare mai bună, bunuri mai moderne, performanţe mai înalte şi ne amăgim raportându-ne la „nivelul de trai” şi nu la Scriptură care spune „Dacă avem, deci, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.” Dorim neapărat să ne raportăm la un stil de viaţă înalt şi nu la unul smerit şi asta ne duce foarte foarte uşor spre robire, nemulţumire permanentă, stres şi îndepărtează foarte mult probabilitatea de a ne putea bucura vreodată de lucrul mâinilor noastre şi de ceea ce Dumnezeu ne-a dat.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.