La necaz caută-L pe Dumnezeu

Da, ştiu că nu e corect să-l cauţi pe Dumnezeu doar la necaz. Ştiu că nu e cinstit să apelăm la El doar atunci când avem probleme. Dar pentru cei care nu au o relaţie bună cu El, acel moment poate fi începutul unei astfel de relaţii. Necazurile sau suferinţa, dacă ar fi să privim exemplul lui Iov, au fost „aduse” tocmai ca să mărească distanţa dintre el şi Dumnezeu dar nu s-a întâmplat aşa ci mai degrabă varianta spusă de apostolul Pavel în scrisoarea trimisă celor din Roma unde concluzionează: Romani 8:38  Căci Sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

De fapt, necazurile care vin în viaţa noastră, cele mai multe dintre ele, sunt consecinţa alegerilor noastre greşite şi puţine sunt provocate exclusiv de o cauză exterioară nouă. În această situaţie avem măcar trei motive să ne apropiem de Dumnezeu. Primul e că vrem să primim puteri să trecem prin acel necaz sau suferinţă, al doilea e pentru că avem nevoie de călăuzire în găsirea unei soluţii de ieşire iar al treilea e pentru că avem nevoie de înţelepciune ca pe viitor să nu mai luăm decizii greşite. Cu alte cuvinte avem destule motive ca la necaz să ne apropiem de Dumnezeu şi nu să ne depărtăm de El.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.