„Suntem cu totii diferiti. Din fericire.” (dintr-o reclamă)
Și iar mă preocupă întrebările existențiale… Da mă preocupă aspectul normalității pentru că mi s-a spus des, poate prea des că nu sunt normal. Nu am analizat asta prea mult până acum pentru că de cele mai multe ori oamenii o spun ca să te înjosească dar astăzi arunc o privire (cu mintea) spre aspectul acesta pentru că am văzut reclama asta pe o mașină.
Oamenii te acuză că nu ești normal când te văd că ești diferit de ei. De obicei avem tendința să credem că noi suntem normali și noi suntem etalonul după care se face evaluarea despre ce este normal și ce este anormal. De exemplu: Merg pe stradă și văd o domnișoară foarte haios îmbrăcată, cu blugii rupți, cu șapca pe o parte, cu un tricou lălâi care îi lasă un umăr gol(moldovenescul pentru larg) și cu căști de un kilogram pe urechi. Dacă o analizez în comparație cu sistemul meu de valori îi pun imediat o etichetă cu: ”Asta nu e normală.” sau: Dacă merg cu trenul și scot Biblia să citesc ceilalți foarte ușor vor spune: ”Ăsta nu e normal, e pocăit.” pentru că în sistemul lor de valori normal e să citești Libertatea.