Ştiu din start că nu veţi fi toţi care citiţi de acord cu mine dar totuşi cred că linia care traversează timpurile în privinţa înrobirii oamenilor este referitoare la munca executată sub diferite constrângeri. Dacă la început sclavii erau ţinuţi cu forţa şi puşi la muncă sub ameninţarea biciului, acum forma e alta dar efectul e mai mare. Mulţi oameni muncesc „pe plantaţie” „de bună voie”, cred ei dar scopul este acelaşi. Cineva beneficiază de pe urma muncii lor.
Nu ştiu dacă situaţia asta e o urmare a blestemului lui Dumnezeu din Eden sau dacă e rezultatul stricăciunii din omenire dar oamenii muncesc mult pentru imperii şi astăzi. Mai mult, înainte fugeau armatele după oameni să îi ia sclavi, astăzi fugim noi şi ne batem la poarta imperiilor să ne lase să muncim acolo. Ne temem că doar muncind pământul vom muri de foame, ne temem că dacă nu facem parte din sistem vom muri de boli, ne e teamă că dacă vom ajunge bătrâni vom deveni neputincioşi şi incapabili să ne întreţinem, ne e teamă că vor veni ţări vecine să ne ia robi şi câte şi mai câte temeri. În consecinţă, chiar dacă nu ne temem ca odinioară de bici, ne temem şi acum tot aşa de tare, sau mai tare.