Şi dacă am păcătuit… (II)

Viaţa de căsnicie nu e deloc una lipsită de probleme. Oamenii care se căsătoresc devin implicit ţinte pentru cel care este duşmanul unităţii şi al păcii, cel care vrea conflict, păcat, ceartă, strigăte, ameninţări, ascunzişuri şi minciuni, că doar e tatăl minciunii. Cine se căsătoreşte cu scopul de „a scăpa” de anumite probleme se înşeală. Mulţi au avut intenţia asta, dar căsătoria nu le-a rezolvat problema ci mai degrabă le-a amplificat. Pornografia e unul din cazuri. Bărbaţi care ajunseseră să consume şi s-au căsătorit cu gândul că „odată ce scapă la sex” nu vor mai fi tentaţi să consume. Realitatea crudă e că nu i-a vindecat căsnicia. Pentru mulţi dintre ei căsnicia a fost un dezastru, aşteptările create de pornografie în privinţa vieţii lor sexuale au fost disproporţionate faţă de realitate şi s-au trezit într-o stare şi mai rea decât cea de la început.

După cum spuneam şi ieri, creştinii căsătoriţi sunt ţinte preferate pentru ispite şi o ţinere în „zona gri” a sexualităţii nu face decât să favorizeze duşmanul. Orice este la întuneric sau umbră poate fi folosit împotriva noastră. Mulţi nici nu bănuiesc ce gânduri ascund soţiile lor, multe soţii nici nu au habar cu ce se luptă soţii lor. Unii nici măcar nu realizează că sunt la un pas de sfărâmare a căsniciei pentru că anumite aspecte nu le discută şi ele se amplifică mult.

Şi totuşi ce este de făcut în cazurile în care păcatul deja a fost comis?

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.