Supărarea e un acid care dăunează mai mult vasului în care e păstrată, decât celor în care e turnată. Mark Twain
Mulţi dintre noi, sau mai bine zis, fiecare dintre noi am fost supăraţi la un moment dat şi unii ne-am bucura să ştim că am fost supăraţi „doar un moment” dar din păcate am fost supăraţi zile întregi. Şi când spun asta nu mă refer la o supărare întemeiată, ci la una decisă, care ne stătea în puteri să o rezolvăm. Există şi situaţii imprevizibile, situaţii care ne iau prin surprindere şi ne supără, dar cele mai multe din supărările noastre sunt unele conştiente, decise de noi, intenţionate.
Am văzut în meditarea de ieri că supărarea duce numai la rău şi este caracteristică oamenilor imaturi mai mult. Supărarea afectează pe cei din jur, afectează relaţiile, afectează familia, afectează colegii cu care lucrăm sau învăţăm dar cele mai afectate persoane sunt: … supăraţii. Da, cel mai mult au de suferit cei care îşi permit să fie şi să rămână supăraţi şi baiul mare e că nici din exterior nu prea ai cum să îi ajuţi. Supărarea îl va însoţi pe supărat peste tot, la masă, la serviciu, la biserică, pe stradă, la muncă, la nuntă, la înmormântare, la verde oriunde va merge supărarea îi este credincioasă şi devotată iar efectele nu vor întârzia să apară: dureri de stomac, agitaţie, lipsa prietenilor, imposibilitatea de a înţelege cuvântul şi multe altele.