Supărarea e un acid care dăunează mai mult vasului în care e păstrată, decât celor în care e turnată. Mark Twain
Mulţi dintre noi, sau mai bine zis, fiecare dintre noi am fost supăraţi la un moment dat şi unii ne-am bucura să ştim că am fost supăraţi „doar un moment” dar din păcate am fost supăraţi zile întregi. Şi când spun asta nu mă refer la o supărare întemeiată, ci la una decisă, care ne stătea în puteri să o rezolvăm. Există şi situaţii imprevizibile, situaţii care ne iau prin surprindere şi ne supără, dar cele mai multe din supărările noastre sunt unele conştiente, decise de noi, intenţionate.
Am văzut în meditarea de ieri că supărarea duce numai la rău şi este caracteristică oamenilor imaturi mai mult. Supărarea afectează pe cei din jur, afectează relaţiile, afectează familia, afectează colegii cu care lucrăm sau învăţăm dar cele mai afectate persoane sunt: … supăraţii. Da, cel mai mult au de suferit cei care îşi permit să fie şi să rămână supăraţi şi baiul mare e că nici din exterior nu prea ai cum să îi ajuţi. Supărarea îl va însoţi pe supărat peste tot, la masă, la serviciu, la biserică, pe stradă, la muncă, la nuntă, la înmormântare, la verde oriunde va merge supărarea îi este credincioasă şi devotată iar efectele nu vor întârzia să apară: dureri de stomac, agitaţie, lipsa prietenilor, imposibilitatea de a înţelege cuvântul şi multe altele.
Nimănui nu îi place să aibă în casă un „botos” un om ursuz, care este mai tot timpul supărat dar fiecare îşi permite în anumite zile să devină unul, din păcate unii după ce îşi permit manevra asta de câteva ori aşa rămân pe toată viaţa. Deci dacă nu ne place să avem supăraţi în zonă, dacă ştim că supărarea duce numai la rău şi dacă suntem conştienţi că nu e creştinească ce facem să ne vindecăm de supărare?
Ne trezim la realitate. Şi realitatea sună aşa: nu sunt singur pe pământul acesta, în jurul meu există mulţi alţi oameni cu bunele şi relele lor aşa cum sunt şi eu. Oamenii aceştia cu voie sau fără voie la un moment dat îmi vor afecta viaţa, uneori în bine, alte ori în rău aşa cum şi eu le-o afectez pe a lor deci nu îmi permit să rămân supărat pe cele rele că sunt prea multe. Realitatea este că nu îmi permit să rămân supărat că îmi fac rău mie, familiei mele şi apropiaţilor. Dacă aş trăi într-o lume în care răul să fie excepţia ar fi bine dar trăiesc într-o lume în care bunătatea e excepţia.
Iubim. „Dragostea acopere totul” spune Scriptura prin Pavel iar prin Petru: „Mai pe sus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate.” Un om care iubeşte nu ţine seama de imperfecţiuni, nu ţine supărare, nu ţine mânie (mă refer la o dragoste ca a lui Hristos că dragostea asta erotică dacă nu primeşte ce vrea se supără rău) Iubirea va fi întotdeauna tratamentul de vindecare pentru supărare. Şi dacă are vreo şansă să fie vindecat un supărat aceasta este expunerea sa la iubire, nu te lua la argumente cu el că te bate, iubeşte-l.
Iertăm. Unele supărări sunt fondate, ni s-a făcut rău, am fost ofensaţi, am fost nedreptăţiţi şi aparent avem motive de supărare. Dacă e aşa trebuie să aplicăm tratamentul iertării. Domnul Isus ne spune: „Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre.” E o condiţie a iertării propriilor greşeli dar şi o condiţie a călătoriei fără bagaje. Când ierţi te eliberezi de sarcină, nu îl mai duci în cârcă pe cel care ţi-a greşit. Neiertarea nu este avantajoasă niciodată, doar poate să arate ambiţia infantilă din om. Un om al lui Dumnezeu, un om matur psihic şi spiritual va căuta să scape repede de asemenea bagaje, va căuta să scape repede de orice îi umbreşte faţa. Iertarea e un tratament eficient împotriva supărării şi a mâniei.
Ne pocăim. Nu mă refer la venitul la biserica pocăiţilor. Vreau să spun că ne mărturisim păcatele (păcatul supărării), ne cerem iertare pentru el şi ne angajăm să nu îl mai facem. Părerea de rău pentru păcat, supărarea pentru că am păcătuit e benefică în tratamentul supărărilor egoiste, le elimină eficient şi are efect şi asupra viitoarelor supărări.
Ne maturizăm. On om matur nu mai are timp de copilării, sau doar sporadic îl mai prind copilăriile. El este caracterizat de echilibru şi nu este instabil. El ştie de unde vine şi încotro merge şi nu îl poţi păcăli uşor. Nu are timp de lucruri inutile nici de lucruri care îi fac rău. Pavel spune: „Când m-am făcut om mare am lepădat ce era copilăresc.” Adică conştient a renunţat la infantilisme.
Ar mai fi câteva lucruri care pot fi făcute dar unele din ele sigur le ştiţi voi mai bine. Acestea mi-au venit acum prin minte şi sunt foarte eficiente în tratarea supăraţilor cronici dar şi ale celor care au câte o gripă de supărare. Ele pot fi luate şi separat dar e bine să fie făcut tratamentul cu toate deodată şi preventiv. Prevenţia e mai eficientă decât tratamentul şi e şi mai ieftină. Preţul plătit pentru prevenţie e mai mic decât cel plătit pentru tratament.
Deci… mai eşti supărat?… Hai spune… Dacă nu mai eşti te felicit. Dacă mai eşti supărat atunci lasă-mă să îţi spun că te urăşti şi îţi vrei răul şi nu binele. Ai nevoie de tratament. Mai citeşte odată şi vezi cum poţi să îl aplici. Indiferent ce cine şi ce ţi-a făcut decizia de a fi sau a nu fi supărat e a ta.
În concluzie: iubiţi, iertaţi, pocăiţi-vă, maturizaţi-vă şi treziţi-vă împreună cu mine ca să fim oameni de dorit în anturajul nostru, oameni a căror prezenţă să aducă zâmbet, voie bună, încurajare. Oameni a căror viaţă să aibă amprenta lui Dumnezeu.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.