Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile. Proverbe 16:3
Adesea la şedinţele de consiliere pentru ca să facă omul clic folosesc poveşti terapeutice şi sau motivaţionale. Folosesc exemple pozitive, exemple de reuşite pentru a determina clientul să dorească schimbarea. Unii din ei răspund bine dar foarte mulţi, tot mai mulţi spun: „La mine nu merge domnule, nu funcţionează şi gata” şi multe alte afirmaţii de genul acesta.
Dacă stau bine şi meditez şi eu am spus de multe ori asemenea afirmaţii. De multe ori mi s-a părut greu ceea ce mi se cerea şi după 2-3 încercări am zis: Nu merge, la alţii o fi mergând dar la mine nu. Un ultim exemplu este cel în care mi-am propus să mă trezesc la ora 5. Am încercat cu ceasul, ceasul departe de pat, cu radio care să pornească dimineaţa, cu culcatul devreme etc, cu nimic nu mergea şi am zis: La mine nu se poate. Şi totuşi acum la 5 sunt sus.
Văd familii care vin la consiliere în conflict şi spun: Noi nu putem. Văd tineri care vin robiţi de pornografie şi spun: Eu nu pot. Văd oameni certaţi care au nevoie să ierte şi spun: Nu pot. Văd părinţi care greşesc şi care spun: Noi nu putem şi exemplele pot continua. De ce nu pot oamenii oare? Sau… chiar nu pot? Nu se poate să fie aceasta o scuză?