Mă bucur când mi se zice „Haidem la Casa Domnului!” Psalmi 122:1
Da, ştiu că frige dar mă risc să pun mâna şi pe subiectul acesta. În timpuri mai vechi mersul la biserică era o mare bucurie pentru oameni şi chiar pentru copii. Se pregăteau, se spălau, se îmbrăcau cu ce aveau mai bun, porneau din timp ca să ajungă, aveau respect faţă de biserică, faţă de preoţi sau păstori, ascultau cu atenţie şi plecau acasă liniştiţi cu o lecţie în minte. Acum lucrurile stau puţin diferit. Nu trăiesc în trecut ci fac doar o comparaţie.
Nu ştiu alţii cum sunt dar eu mă văd pe mine (şi nu sunt singur se pare) că vine plictiseala de multe ori la biserică peste mine, da ştiu o să gândiţi că ce păcătos sunt dar asta nu mă împiedică să fiu sincer. De regulă dacă nu am nimic de făcut în programul acela mi se pare că trişez. Mă simt ok dacă am de lucru cu sunetul, cu proiectia, de aranjat ceva, chiar şi un mesaj (după care nu mă dau în vânt) e de preferat „statului degeaba”. Mă plictisesc de moarte mesajele fără substanţă, mesajele făcute la viteză sau „nefăcute”. Mă stăpânesc cu greu să nu casc la mesaje lungi şi făcute doar ca să umple timpul. Problema mare e că mă plictisesc uneori şi fără motiv şi bineînţeles că mi-am pus întrebări de ce este aşa.
Mintea noastră, dragii mei, e foarte excitată de tehnologie. Dopamina generată de programele TV, de calculator, de potenţiatorii de aromă, de reclame este la un nivel foarte ridicat. Un astfel de nivel nu poate fi generat de păstor în nici un caz. Predicile în comparaţie cu mass media generează dopamină sub nivelul aşteptărilor noastre şi în consecinţă nu ne satisfac dorinţa noastră de bine. Aşa se face că închinarea în biserici a luat valenţe noi: zgomot mult, lumini de discotecă, dansuri, emoţii etc. Aşa se face că unii predicatori apelează la tehnici moderne sau la ilustraţii cu mult senzaţional sau la coregrafii sau la ţipat tare de la amvoane sau la inflexiuni extreme şi câte nu or mai fim doar doar vor reuşi să genereze acel nivel de dopamină necesar ascultătorilor ca aceştia să se simtă bine.
Nu ştiu câţi oameni mai spun astăzi sincer „Mă bucur când mi se zice: Haidem la Casa Domnului!” mintea noastră e alterată dramatic de mass media, creierul nostru a dezvoltat trasee neuronale după cum a dictat tehnologia de azi, e dacă vreţi o dependenţă de tehnologie. Unii încearcă să mai îmbine media cu biserica şi iese un fel de „TV-Church” camere peste tot, divertisment, emoţii puternice, şocuri dar nu ştiu în ce măsură o astfel de biserică mai este trupul lui Hristos. Alţii îşi iau tehnologie la biserică pentru că au nevoie de excitanţii din tehnologie, alţii dau copiilor tot felul de device-uri la biserica pentru a fi cuminţi. Nu condamn aceste aspecte ci doar evidenţiez cât de tare suntem afectaţi.
Biblia ne spune că nu trebuie să fim stăpâniţi de nimeni şi nimic în afară de Dumnezeu ori noi depindem tare de tehnologie, ea ne face să evaluăm biserica, perdicatorii sau chiar pe Dumnezeu în funcţie de transformările pe care le-a făcut asupra creierului. Poate gândiţi că sunt extremist dar meditaţi să vedeţi dacă nu ne este şi imaginea despre Dumnezeu afectată de mass media! Mulţi copii şi adulţi îl văd pe Dumnezeu plictisitor, anost, o obligaţie necesară, nu îl mai văd ca pe Creatorul, Salvatorul.
Mă opresc aici azi ca să mai am ce predica mâine 🙂 apoi revin.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
perdicatorii? știu că nu e intenționată, dar a picat bine greșeala din ultimul paragraf … 😉
Acesta este rezultatul puterilor noastre și a inteligenței umane fără Dumnezeu.
Încet, încet L-am scos afară din Biserică, iar acum apelăm la artificii.
Poate ne trezim, până nu e prea târziu!!!