Deşi unul din scopurile declarate ale căsătoriei este scăparea de singurătate totuşi pentru unele persoane singurătatea de după căsătorie „ustură” mult mai tare decât cea dinainte de căsătorie. Adevărul este că persoanele care s-au căsătorit ca să nu mai fie singure descoperă după căsătorie un nivel superior al singurătăţii. Acest nivel e mai dureros pentru că ai avut aşteptarea şi scopul de a nu fi singur şi totuşi eşti, apoi pentru că oamenii cred că tu nu mai eşti singur ci eşti „cuplat” şi nici atât nu se mai apropie de tine şi e mai dureros pentru că în singurătatea ta trebuie să îi alini şi celuilalt singurătatea.
Există din păcate multe persoane, cam toate cele care s-au căsătorit ca să scape de singurătate, care după căsătorie realizează că nu au rezolvat o problemă căsătorindu-se ci au complicat-o mai tare. Pentru a ne căsători, cred eu, trebuie să fim maturi şi fizic şi psihic şi spiritual. Prea adesea se întâmplă ca fetele să se căsătorească „cu păpuşa în braţe! Sau mai grav „în braţe la mama” iar bărbaţii să se căsătorească tot infantili şi tot de poala mamei. În cazurile astea situaţia poate deveni dramatică şi singurătatea poate ajunge aproape de … perfecţiune.