Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti. Efeseni 6:12
Lupta creştinului a fost şi va rămâne mereu un subiect foarte invocat în predici şi mesaje, va fi o temă cu care să ai succes în predici, va fi un subiect de discuţii interminabil. Dar dincolo de aceasta va rămâne greutatea luptei, a unei lupte în care tot mai puţini creştini „se bagă”, a unei lupte în faţa căreia dăm tot mai des bir cu fugiţii. Predicile şi studiile despre lupta spirituală sunt frumoase, motivatoare teoretic dar când Satan chiar îşi înşiră forţele în linie de bătaie împotriva ta sau a familiei tale, predica pare atât de palidă, aşa de ştearsă în comparaţie cu amploarea bătăliei şi cu marea furie cu care atacatorul se năpusteşte aspra ta.
Nu aş putea spune când bătălia e cea mai mare sau când e mai uşoară, dar în viaţa mea văd deja un tipar. Am atacuri de la el când vreau să merg la biserică şi brusc se ivesc alte treburi, alte urgenţe. Am atacuri când vreau să mă rog şi ba sună telefonul, ba vine cineva la mine, ba dă buzz careva, ba claxonează unii pe sub geam. Am atacuri când vreau să citesc Scriptura fie prin gălăgia de pe stradă, fie prin alte incidente menite să mă deconecteze. Toate sunt atacuri viclene, parşive, insistente şi permanente dar acestea nu sunt cele mai mari bătălii pe care le am de dus.