„…să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” Evrei 12:1
Îmi aduc aminte de jocurile de la un revelion cu tinerii, cu vreo 15 ani în urmă, unde unul din jocuri era să legăm pe cineva cu aţă de papiotă. La câteva ture de înfăşurat putea rupe oricine aţa, dar dacă foloseam o papiotă întreagă aproape niciunul din tineri nu mai puteau scăpa de legătură. Acest exemplu mi-a venit în minte citind textul din Evrei unde autorul epistolei, specifică acest adevăr şi anume că păcatul înfăşoară cu uşurinţă.
Meditam la aspectul acesta al păcatului ieri şi am realizat (încă odată dacă mai era nevoie) că păcatul nu vine în viaţa noastră nici brutal, nici năvalnic, nici şocant, nici tot deodată, ci întotdeauna vine pe furiş, întotdeauna vine după o cochetare cu gândurile păcătoase, întotdeauna vine după ce am fost ispitiţi de poftele noastre şi nu am fost drastici cu gândurile păcătoase. Cei mai mulţi, dacă nu toţi, credincioşii care păcătuiesc sau care au ajuns deja legaţi de păcat, au început prin a accepta ideea de păcat.