Aseară am avut o discuţie sumară cu un bun amic, după înregistrarea unei emisiuni împreună, despre modul în care cei ce fac consiliere creştină au în plus la dispoziţie un avantaj major faţă da alte abordări terapeutice. Acest avantaj, indispensabil cred eu, e Duhul Sfânt. Desigur că cei care abordează psihologia din punct de vedere umanist vor putea să fie ironici la o semenea afirmaţie şi să o considere o dovadă de slabă pregătire în psihologie. În realitate, în sutele de cazuri consiliate am experimentat evident călăuzirea şi puterea Duhului Sfânt şi am văzut lucrarea Sa în mine şi în clienţii mei.
Relaţia între între psihologie şi religie?
Se pare că nu există sau e foarte mic un conflict între cele două deşi sunt destule scrieri care pun o etichetă demonică psihologiei. Religia şi psihologia se împacă de regulă. Oponenţa sau conflictul vine din cauză că unii creştini nu ştiu definiţia psihologiei şi resping orice ştiinţă care poate descoperi ceea ce au în suflet. Unii creştini s-au obişnuit cu biserica aşa de tare încât nici emoţii nu mai au când la rugăciune trebuie să îşi mărturisească păcatele. Deja au învăţat să fenteze sistemul lor religios şi asta dă un mare grad de confort „pseudospiritual” Omul stă cu gândul că totul e în regulă, pentru că e religios, dar în acelaşi timp respinge vehement, fără să cerceteze lucrurile cum cere Scriptura, orice aspect care ar putea să-i descopere din ascunzişurile inimii. Conflictul între religie şi psihologie este mic şi de regulă este generat de oamenii religioşi nu de psihologie. Psihologii de altfel promovează şi necesitatea credinţei în ceva, într-o forţă superioară, într-un Dumnezeu fie el şi al sinelui. Deci faţă de religie nu au o problemă.