Cei care au trăit în condiții modeste știu fenomenul ”haine de la second” și fenomenul ”haina lu frate-tu”. Era absolut normal, pe acea vreme, ca să te îmbraci de la second, de fapt second a devenit mai apoi, că denumirea originală era de la ”aju”. Ei bine, când te îmbrăcai așa luai ce îți pica. Nu erau făcute pentru tine hainele alea, dar dacă erau aproximativ pe mărimea ta le considerai bune. Dacă îți mai și plăceau puteau fi și două mărimi mai încolo, că tot le purtai cu inconvenientele de rigoare.
Nu știu câți ați avut ocazia să purtați hainele altora, dar eu am avut și îmi aduc aminte senzația. Senzaţia aia persistentă că nimic nu se așează pe tine, că nimic nu se potrivește și că hainele stau pe tina ca pe sperietoarea de ciori din lanul de porumb. Te simțeai ciudat la școală, te simțeai ciudat la joacă cu ceilalți copii iar la biserică… unde topurile erau topuri… era greu.