Nu știu de câte ori ați ajuns pe „fundul prăpastiei”, acolo unde totul e întunecat, murdar și unde lanțurile deznădejdii te închid în răceala lor, unde întunericul, disperarea și însingurarea sunt la ele acasă, acolo unde sentimentul eșecului zboară în stoluri, ca liliecii în peșterile în care locuiesc. Există astfel de locuri și uneori oamenii ajung, sau cad, confruntându-se cu zeci de gânduri negative care dau târcoale insistent și caută să intre în mintea lui. Dacă lanțurile deznădejdii reușesc să te lege, greu mai scapi de acolo de unul singur, de aceea vreau să scriu aceste rânduri pentru cei care sunt într-o asemenea stare sau pe aproape. Orice vorbă de încurajare poate ajuta în astfel de momente.