Privesc rezervat și sceptic scena politică din România, iar șansele să fie mai bine le consider aproape inexistente și nu pentru că e foarte bine și nu ar mai încăpea, ci pentru că văd cancerul corupției în toate structurile statului și o posibilă vindecare ar fi un tratament ca la pacienții care au cancer în fază finală. Un astfel de tratament ar duce România tot așa de aproape de moarte, cum ar duce un tratament intens un pacient care are cancer. Și știm bine că în multe cazuri tratamentul nu poate face vindecarea, în altele omul ajunge să stea la taifas cu propria moarte apoi reușește să revină.
Unul din demersurile în care și evanghelicii s-au implicat mult a fost inițiativa „fără penali în funcții publice”. Am semnat și eu un asemenea demers, nu pentru că am speranța că se va concretiza, ci pentru că am obligația morală. Ce mă uimește, e determinarea cu care oameni cunoscuți promovează, postează, insistă în acest demers în timp ce ei „taie facturi doar dacă ceri”, oameni la care s-a lăsat cu ceartă că le-am cerut factură, oameni care cer la fiecare comandă să fac facturi doar parțial și sunt ofensați că nu se poate.
Cred că acest cancer al corupției a pornit de la celule, de la oameni și a cuprins tot corpul, iar acum e în metastază. Nu a pornit de la cap, tot așa cum în trup se întâmplă cu boala e și aici. Cred că din cauză că eu și vecinul meu suntem corupți, e coruptă și țara. Cred că dacă există corupți în biserici și aceștia nici nu văd asta ca păcat, nu avem nici o șansă ca națiune să scăpăm de cancer, doar o terapie grea, cum ar fi una de război, boli epidemice sau dezastre naturale de mare amploare, tratament care ar dura zeci de ani ar putea schimba lucrurile.
Oare de ce ajungem să considerăm furtul nostru „acceptabil”, „de înțeles”, „normal” iar cel al politicienilor îl punem în altă categorie? Nu, nu vreau să zic „lăsați-i în pace” ci vreau să zic: „suntem în aceeași oală”, „e la fel de grav” și că trebuie să ne revenim în primul rând noi.
Unele biserici din România au afaceri care ar concura cu marile corporații oricând. Unele religii sunt recunoscute mai degrabă pe sintagma: „să fii … e meserie mă nu religie”. Mai mult, modul în care sunt evidențiați banii în evidențele contabile ale bisericilor e unul netransparent și în foarte multe cazuri inexistent. Nu se pune preț pe o evidențiere clară, ci se mizează pe confuzie și neclaritate. Cred că deși statul nu ar trebui să se amestece în finanțele unei biserici câtă vreme e corect totul, acestea ar trebui să își publice anual pe paginile web sau într-un loc public situațiile financiare, dacă tot e clar, nu ai de ce să ascunzi, poți explica totul.
Așadar… fără penali? Fără corupți? Fără mine? Fără tine?
Mai este o categorie de creștini, pe partea cealaltă a aspectului, care chiar consideră politicienii corupți demn de a fi admirați pentru că „s-au descurcat”, despre aceștia nu scriu încă, pentru că s-ar face praf relații vechi. Trebuie să distilez mai bine cuvintele. Corupția nu poate fi considerată morală, normală sau necesitate niciodată, nici dacă e vorba de viață și de moarte.
Doamne, te rog să mă vindeci pe mine și cei din biserici ca să capăt speranța că poate fi bine.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.