Problema păstrării intimității părtășiei din biserică despre care am scris data trecută, a necesității unui cadru sigur și confortabil emoțional pentru membrii acelei biserici e doar una din problemele ridicate de vremurile actuale și aici ma refer la acestă perspectivă de digitalizare și expunere a bisericii cu tot ce are ea mai profund. O altă problemă, cel puțin tot așa de spinoasă este alterarea mesajului pentru a corespunde cerințelor online-ului (alterare nu neapărat conotații negative, deși așa sună în română, alterare însemnă schimbare dintr-o stare în alta)
Nici nu știu cât e bine și cât nu e bine că mesajele, cântările, poeziile, mărturiile sunt rostite ca pentru online” dar recunosc în subiectivismul meu văd mai mult rău. Deși vor fi mulți care vor afirma că el/ea predică, recită, se roagă, cântă „ca pentru Domnul” voi rămâne prudent în a lua asta ca adevăr și nu neapărat că acei oameni ar minți, cât pentru faptul că nu realizăm cât de mult suntem influențați de fenomen și aici e de fapt punctul mare problematic nu neapărat fireștile izbucniri de mândrie ale unora dintre frați și surori, care sunt destul de normale de altfel.
Așadar, oare cum am putea aborda înțelept și benefic modul în care mesajul și tot ce facem sau rostim în biserică, să nu fie modificat în esență de prezența pe online?
Pe de o parte nu pot să nu remarc unele avantaje: cei ce au de făcut astfel de slujiri le vor pregăti mai bine, vor repeta mai mult, vor avea o ținută mai atent aleasă sau la predicatori poate nu vor mai veni cu mesaje de pe google că na, te găsește careva. Cred că acestea sunt avantaje și nu sunt nesemnificative. Dar văd și dezavantaje, văd un fel de desacralizare a slujirii, un fel de expunere „nenecesara” care ne va obliga la mici, dacă nu mari, „fățărnicii necesare” și asta nu o spun din teorie, ci din discuții purtate pe bune cu oameni și din observarea tendințelor mele și a zbaterilor lăuntrice.
Într-un fel prezența pe online ne obligă la o anumită prestanță, la un anumit minim obligatoriu, care nu vad să aibă ceva spiritual neapărat ci interferează cu spiritualul. Unele acte trebuiesc explicate și pentru cei de pe online, nu mai poți cânta cântările vechi că… nu mai merg, trebuie să ai grijă și la ce predici că online-ul te poate răstigni de nu te vezi, la Dumnezeu găsești iertare prin har, pe online nu. Și uite așa, fără să realizăm, ajungem să ne reglăm după cum cere rețeaua și nu după credința din inimă că lui Dumnezeu trebuie să îi dăm socoteală.
În slujirea asta publică oricui, orice greșeală de exprimare are potențialul de a ajunge expusă cu valoare de muniție „uite cum gândesc creștinii”, „uite de ce ură sunt capabili”, „uite ce inculți sunt”, te trezești că ești transformat în „glumiță” și ești împins în canale de specialitate repede. Nu că aș fi fanul superficialului, dar tot cred că stângăcia, momentele de evoluție de la un stadiu la altul, greșeala de la emoție, greșeala de la accident și altele nu ar trebui „viralizate”. Îmi vine în minte acum un frate care a predicat la Betel și care în predică a folosit eronat un termen (de fiecare data în acea predică) inversând termenul sinopse la care făcea referire cu termenul sinapse. Ei bine, dacă faci din astea în online „tik-tok scrie pe tine”. Ori asta e o situație care nu trebuie expusă public din „n” motive dar mai ales pentru că o „scăpare” de asta are potențialul de a anula zeci sau sute de alte mesaje fără greșeală.
Asta pe partea „da ce zice lumea” dar mai este partea care ține de liniștea și pacea pe care noi o căutăm de altfel în locurile semnificative pentru noi, biserica locală fiind un astfel de locu semnificativ. Un loc în care mergi printre altele să te reglezi, să te regăsești, să te conectezi cu Dumnezeu cum nu ai făcut-o acasă, un loc în care te găsești cu alții tot așa de imperfecți ca tine, un loc în care ar trebui să ai curajul să vii după ajutor, să vii pentru a te ridica, pentru a te curăți (știu că altfel se întâmplă astea dar inconștient, pentru că e în genealogia noastră, în ADN aș spune, noi oferim bisericii astfel de semnificații) și în acel loc nu îți trebuie reflectoare, camere, zoomuri, formalism, postură impusă. Acolo vrei să vii tu cel original, cel sincer, cel vulnerabil, dacă nu poți acolo să vii așa, atunci unde?
Pericolul „superficializării” și „banalizării” e unul real și nu doar declarativ, ci concret. Dacă nu mă credeți doar priviți slujbele transmise de biserici. Faceți exercițiul acesta, urmăriți normal un serviciu de seară, urmăriți și doar video fără sunet, urmăriți și doar sunet fără video, priviți ținuta, postura, prezența scenică și veți observa fără mari eforturi că ceva e exagerat, în cazul fericit.
Eu ca om, îmi doresc mult să mă odihnesc în biserică, să îmi găsesc pacea când în alte locuri nu mai dau de ea, să răsuflu ușurat ca într-un loc în care e „acasă” în care mă pot dezbrăca de tot ce „trebuie” și le pot lăsa pe spătarul scaunului pentru o vreme. Îmi doresc să mă las „moale” în fața cuvântului de cercetare, în fața unor mărturii înduioșătoare, în fața unor drame mărturisite, îmi doresc ca acolo să fiu om. Nu, nu pot uita că lumea aceasta e un loc ostil religiei, credinței, sacrului și eu am nevoie când ma duc înapoi în ea să fiu cât de cât fortificat, de aia am nevoie de locul acela intim, cu ai mei și cu Dumnezeu.
Oare cum putem face să lăsăm loc și omului în biserica locală? Oare putem face măcar jumate-jumate? Oare care ar fi abordarea echilibrată? Pun aceste întrebări deoarece știu că acestea sunt vremurile și prezența pe online nu prea mai este o opțiune și voi scrie și despre avantajele prezenței pe online în scrierile viitoare. Deci cumva nu îmi doresc soluții radicale ci soluții echilibrate în așa fel încât să existe și serviciu public, expus și servicii în care putem să fim oameni, oameni slabi uneori. Chiar sunt interesat de sugestii creative nu doar de „așa frate, spune că zici bine”. Cred că e o provocare reală vremurilor actuale de care va depinde dacă mâine mai există bisericile locale sau nu.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.