Gelozia pe cei cu bani

Al doilea articol din seria despre gelozie. De data asta, despre cea mai veche și mai răspândită formă a ei: invidia pe cei care au mai mult.

Cred că nu există om care să nu fi simțit-o măcar o dată. Stai la o masă, la o nuntă sau la o părtășie, și afli că fratele de lângă tine și-a luat mașină nouă, sau și-a terminat casa, sau pleacă iar în concediu unde tu nu vei ajunge poate niciodată. Și ceva în tine se strânge. Nu te bucuri. Zâmbești, dar nu te bucuri. Iar drumul spre casă îl faci socotind în gând de ce unora le merge și altora nu.

Am făcut și eu socoteala asta de multe ori. Și de fiecare dată am ieșit din ea mai sărac decât intrasem, nu cu un ban în plus, ci cu pace în minus.

Gelozia pe cei cu bani are un avantaj viclean față de celelalte: pare îndreptățită. Îți spui că nu e invidie, e „dorință de mai bine”. Îți spui că nu vrei ce are el, vrei doar ce ți se cuvine și ție. Dar întreabă-te cinstit: dacă vecinul ar pierde tot ce are, te-ai simți mai bine? Dacă răspunsul e da, atunci nu e dorință de mai bine, e zavistie curată. Pe gelos nu-l doare că lui îi lipsește, îl doare că altuia nu-i lipsește.

Mântuitorul a spus o pildă scurtă și usturătoare despre asta. Un gospodar a tocmit lucrători la vie, pe unii dimineața, pe alții la amiază, pe alții către seară. Și la sfârșit le-a dat tuturor aceeași plată. Cei care lucraseră de dimineață au cârtit. Iar stăpânul le-a răspuns: „Nu-mi este îngăduit să fac ce vreau cu ce-i al meu? Or, este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?”. Iată cum numește Domnul gelozia: un ochi rău care se uită urât la bunătatea lui Dumnezeu față de altul.

Vreau să-ți pun înainte câteva adevăruri care pe mine m-au ajutat când m-a mușcat șarpele acesta:

Nu știi povara din spatele banilor. Vedem mașina, casa, concediul. Nu vedem datoriile, nopțile nedormite, sănătatea cheltuită, uneori și prețul de suflet plătit pentru ele. Judecăm după vitrină, nu după depozit. De multe ori invidiem un om a cărui viață, dacă am cunoaște-o pe dinăuntru, nu am vrea-o nici pe gratis.

Banii nu sunt o măsură a iubirii lui Dumnezeu față de tine. Asta e o minciună veche și lipicioasă: dacă aș fi mai plăcut lui Dumnezeu, mi-ar da mai mult. Dar Lazăr cel din pilda bogatului era plin de bube și flămând, și totuși a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Iar bogatul, care avea totul, a ridicat ochii din chinuri. Dumnezeu nu împarte după cum ne închipuim noi, și bine face.

Ai deja mai mult decât crezi. Gelozia te face orb la ce ai în mână, pentru că îți ține capul întors spre mâna altuia. Pavel, omul care a învățat să trăiască și în lipsă și în belșug, spunea: „cu mîncarea şi îmbrăcămintea, ne vom îndestula cu ele.”. Cât de departe am ajuns de socoteala asta? Avem mâncare, avem cu ce ne îmbrăca, avem un Dumnezeu care ne poartă de grijă, și totuși ne ardem zilele numărând ce nu avem.

Frica zilei de mâine hrănește gelozia. De multe ori nu invidiem belșugul de dragul belșugului, ci pentru că ne e teamă. Vedem că altul are spate asigurat și ne speriem că noi nu. Dar Domnul Isus a vorbit anume celor temători: „căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.”. Cine crede cu adevărat lucrul acesta, nu mai are de ce să pizmuiască. Are deja Tată bogat.

Nu spun, ferească Dumnezeu, că e păcat să ai bani sau să-ți dorești să-ți poarte familia mai bine. Spun doar că e otravă să-ți măsori viața după a vecinului. Pentru că în jocul ăsta nu câștigi niciodată. Mereu va fi cineva cu mai mult, și mereu vei avea de unde să suferi.

Așa că te las cu o întrebare, una pe care mi-o pun și mie când mă prinde socoteala: dacă Dumnezeu ar veni acum și te-ar întreba „de ce nu te bucuri de pâinea pe care ți-am dat-o?”, ce I-ai răspunde? Eu cred că, de cele mai multe ori, n-aș avea ce să-I spun.