După ce ieri am vorbit despre prizonieratul în propriul nostru trecut astăzi vreau să privesc la una din cauzele pentru care noi oamenii rămânem prizonieri ai păcatului chiar dacă Hristos ne-a răscumpărat. Nu mă hazardez să discutăm acum despre mântuire că se pierde sau nu, ci despre cum suntem păcăliţi să rămânem încă în păcat deşi am avea resursele şi puterea să scăpăm de el.
Dacă daţi”o filă înapoi” în jurnalul meu veţi găsi relatarea despre elefanţi unde scriam metoda prin care sunt ţinuţi prizonieri toată viaţa cu un lanţ mai mult simbolic pentru ei. Ei bine, cam tot aşa este orice păcat în viaţa noastră, un lanţ mai mult simbolic pe lângă puterea Sângelui lui Hristos care ne ţine legaţi şi nu ne lasă să experimentăm libertatea oferită de noul statut, acela de oameni eliberaţi.
Cu siguranţă fiecare din noi e născut în păcat. Scriptura ne spune că „toţi au păcătuit” şi că „nu este niciunul neprihănit”. Când Dumnezeu ne-a convins am căutat convinşi de Duhul Său eliberarea şi am găsit „oferta” extraordinară a lui Dumnezeu prin sângele Domnului Isus. Din acel moment noi ne-am născut din nou, pentru noi a început o viaţă nouă, o viaţă în care păcatul nu trebuia să mai aibă putere dar… păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne caută să ne ţină legaţi aşa că, din pruncia spirituală chiar, Satan caută „să ne lege de picior”. Atunci nu avem prea multă forţă spirituală şi nici nu „spunem Tatălui problema” aşa că ne trezim „priponiţi” de păcate la circul „circarului” suprem. Noi nu avem ce căuta acolo, nu suntem ai lui, suntem răscumpăraţi, suntem de alt neam dar ne ţine acolo mizând doar pe faptul că am fost „dresaţi bine” Uităm că el, circarul, nu mai are putere şi rămânem victime ale mentalităţii de neputincioşi.